ce-ar mai fi de spus despre mine
despre ce aș mai putea să
scriu
ce nu s-a spus
în ce ruine m-aș camufla
ce rușine ar mai spulbera
cripta
în care
m-am sfărâmat
ateu
negru
și izbândă eșuată
clovnii încep să plângă
de cripta mea sfărâmată
e ora destinelor înșirate
pe un catafalc
de metal
din venele acestea tăiate
țâșnește defensiv
un pumnal
în cripta unui ochi de metal
al cărui captiv mă declam
un sor ruginește-n pupilă
iar raza-i e o pată lihnită
pe geam
zorii sunt beți de vibraniu
și noi ne-mbătăm cu arsenic
pe geam se scufundă
amiaza în oceanul livid
și astenic
plouă cu vin și uraniu
e ora destinelor eșuate
a negrilor
cărora
din trupuri
organele au împietrit
înainte de a fi mâncate
de-același abis
infinit
când totu-i mascaradă
deșert imaginar
adorm în cripta dinților tăi
o dulce pradă
și cancer pulmonar
în cripta ochilor tăi m-am ascuns
și nu știi că miros
a traumă și-a uraniu
nu știi că sunt prezent în negrul
vieții tale
și ce-ar mai fi de spus
despre mine
când viermii îmi izbucnesc flămânzi
din craniu
CITEȘTI
Poezii în mansarda tăcerii
Poetrypoemul unui om singur și bolnav În mine oasele scrâșnesc a vâlvătaie cum timpul desfășoară în secunde o muză stearpă sedusă în fecunde, sau pe umeri cerul cu unda sa greoaie.. Viermii toți din colon mi se desprind ca-ntr-un abis se cern anchiloz...
