Poezii în mansarda tăcerii

te-am așteptat o oră și un sfert să ieși din duș

te-am așteptat o oră și un sfert să ieși din duș
și mi s-a parut că îmi ignori
într-adins
așteptările
că mă uiți
flămând într-o bulă de uitare
oferindu-mi hrană
iluzii
din care ai putea hrăni
doar urangutani
și pisici
cu capete de bivol
și stomac de cal
am călărit
cândva o iluzie
să știi
dar am uitat să-ți spun
joia trecută
când ne-am cunoscut
acum am ocazia de a îți citi un
fragment din viața mea
orange
te cunosc de-o viață
ca și cum joia trecută m-am născut
te-aș putea numi soră
mamă sau poem
dar nu ar fi incest
oare
dacă ți-am atins cu speranța de os
sânul stâng
mă întreb
căci pe cel drept l-ai irosit
când cinai
cu cancerul
într-o debara
vineri
pe la șapte
dar multe sunt de povestit
dar o oră și un sfert nu mă satisface
nu-ți pot povesti nici măcar
cum am călărit pe iluzia
din care s-a plămădit
visul meu
acela de a mă putea lipi de tavan
și de a te privi când
dormi
dar nu ar fi doar acesta motivul
mi-ar plăcea ca într-o sâmbătă
dimineața
să mă admiri gol
pe tavan
și să râdem ca doi puștani
în clasele primare
tu să-ți plimbi palma prin păr
în timp ce lingi o înghețată
din vanilie
iar eu să mă holbez
fermecat de copilăria ta
să-mi fie rușine că mi-a fost rușine
să te doresc
să te iubesc
aproape cadaveric
când te-am tot așteptat de o oră și
un sfert să ieși din duș
sigur
aveam prea multe să-ți spun
iar tu mă ascultai
plină de spumă
și creveți
admirând confuză sângele de pe pereți
în liceu m-am îndrăgostit
de o femeie
oarbă
cât de sincer te poate iubi un om
atunci când nu te vede
era foarte frumoasă
avea picioarele mecanice
șoldul înfipt în organe
iar pe față
avea foarte mulți pistrui
nu te cunoșteam atunci
dar semăna cu tine
poate de aceea mi-aș fi dorit-o atât
de mult
în oase
să-i măsor oftatul
și să numărăm deziluziile
vieții
călărindu-le
într-un noian de visuri
am mai fost și astronaut
în fiecare duminică îi aduceam
mamei
compot de stele
se tot lăuda vecinilor
că fiul ei a devenit un om important
dar n-a durat mult
și în dispreț cumplit
am devenit pescar de iluzii
luni în special
aveam oportunitatea de a visa
mai mult decât alții
și mai puțin decât ar putea contempla
un visător
era oceanul secat
la un moment dat
aproape că am revoluționat sensul
existenței mele
citeam în barcă
mort de sete
un paragraf
de insomnie
și mi se părea că setea nu-i decât
o necesitate a firii
pe când firea mea nu era decât
o vâslă
paralizată
în moment ce nu puteam fi de ajutor
nimănui într-un vifor spart
și-așa m-am tot holbat luni de-a rândul
la secăciune
încat am simțit că plutesc în atlantic
pe o umbră de caiac planetară
dar eu nu eram decât o vâslă tetraplegică într-un infinit secat
mai am timp
să-ți povestesc despre cât de mult
m-a durut
când ai vrut să pleci marți
din simplu fapt că sunt bolnav
dar boala e un amănunt firesc
al vieții
precum moartea sau însăși viața
te ucide
ce vină ar putea avea un trup
când devine o anomalie
ai încerca să repari ceea ce
ai stricat
sau teama
neșansa
neonul negru al firii m-a făcut
să te iert miercuri
și să te iubesc la fel de mult ca joia trecută
când te-am cunoscut
a trecut chiar o săptămână și
acum
ai crede dacă ți-aș mărturisi
că te aștept de o oră și un sfert
să ieși din duș?