Poezii în mansarda tăcerii

Tablou vibrant #3

Tablou vibrant III

un semizeu se-groapă în ruine,
un orb își caută-n văzduh vederea,
aceeași sfinți mor în dans savant,
iar sufletele noastre plutesc în tandem spumant,

serafimi pe umeri s-au cicatrizat,
toate acestea-s, iubito, pentru tine...

în cupă-mi pare cum îmi rupe suflul
fir cu fir într-un vechi mărgean,
final de-aprilie - ești ceaiul meu acru, aerul cel sacru în infinita etajeră
asculți ploaia cum parcurge efemeră
pe același mort cotidian,
îmi conturează viața,
alimentezi speranța și rimele-mi dau voie
să te doresc și să te strig de bunăvoie

prizonier în nasturele cămășii și
mă învelesc cu plămânii tăi, 
e frig și totuși așa e un porțelan.
pe un divan m-așez privind cum cântă
focul într-un șemineu,
atunci, secunda se mută în ocean, 
iar tu într-un muzeu..

sunt licărire surdă
în buzele smarald de laur
și scama ta absurdă
ce zace pe pantof,
ochii-ți brodați în aur,
și talia asbsconsă
apare-n limitrof,
de sărutul meu și mâna ce aderă
spre pulpa ta ce îmi conferă
o clipă de etern,
e haos în privire - ești poem simfonic -
apoi, o oră, doar o ora de mister...

ești vin de palmier - portret din marmorie,
și zeul, sexul, moartea, clipele diverse,
toate acestea, toate, sunt șterse
din memorie..

Ce-ți face amantul? Iubitul tău de-o seară?
Ești aceeași? Mirosul cald de vară?
Trăirea fără grijă, sufletu-n inele?
Accentuat ți-e gâtul roșcat printre mărgele?
Ori mai știi sfiosul gând simțit de-aceleși proverb...
,,Mă simți?"

rămasem fără verb...

mai vrei ca în aceleași lanțuri topiți să ne iubim?
sub perdelele mov să păcătuim?
să te poftesc în palmă, îngrădit
ți-e trupul în traficul lăuntric!

Aseară ai plâns de frică că mă pierzi
deși nu mă aveai,
și nu știai că nu ne mai cunoaștem?

În răsărit ne naștem.

Ceasul e stricat - te-ai plăsmuit epavă,
ai plecat de mult și nu ai mai trecut
prin asfințit de lavă, nu ai știut
că potecă mi-e bolnavă?

Ești aripă de tren, trupul meu plutește
între gări,
nu mai purtăm în buzunare întrebări

tăcerea avea nuanțele fatale
de câtă dragoste

cândva

ochii tăi țipau în tablouri triumfale

când

captiv îți eram în umbra ochilor tăi
de plumb...

portretul - același chip imberb...

rostesc în sine-mi:

"mă mai iubești?

Plecasei!

Uitasem să te-ntreb...