adineauri
adineaori,
am aflat că trupul tău a fost mușcat
între colțuri
sever,
de către pietre
și te-ai fi făcut piatră;
așa am auzit!
tot cu puțin înaintea algelor
ai fi tăcut între două frunze
ce cad
veșnic
printre anotimpuri
și ai izbucnit secundă
din viața mea
răsărind,
așa am simțit...
tot ce-a mai rămas din tine
e lanțul
ochiului stâng
strâns între lacrimi,
așa te-am văzut;
ai fi fost
obrazul
tremurând printre
săruturi
așa te-am pipăit
cu buzele
crezând ca ești acul
ceasornicului
strivindu-l
cu umbra
limbii...
adineaori
uitasem că nu ești
decât pata
ofilită
a unei petale
iubită într-un
aforism vesperal
și ai fi fost parfum
de etern
așa te-am trăit
între două
ciocniri de stele...
CITEȘTI
Poezii în mansarda tăcerii
Poesíapoemul unui om singur și bolnav În mine oasele scrâșnesc a vâlvătaie cum timpul desfășoară în secunde o muză stearpă sedusă în fecunde, sau pe umeri cerul cu unda sa greoaie.. Viermii toți din colon mi se desprind ca-ntr-un abis se cern anchiloz...
