cu câteva zile în urmă mi-am dorit
moartea unor copii
reflexia lor murind
pleznește în fiecare tonomat de ilzuii
de atunci
am simțit moartea lor ciocnindu-se
de viața mea
precum
simte cerbul
glonțul
străfulgerându-i coarnele
caduce
paharele duhneau a formol
chipul lor se urzea
în marmura vitrinelor
hainele gemeau parcă
în fiecare spumă de noroi
pe care
o molfăiam
împreună cu asfaltul
din acel ciment microscopic
puteai auzi
strigătul difuz al copiiilor
al dracu destin predestinat
privesc la fereastră
acolo de unde mi se sfârșește
horcăitul
orelor
pașii
joviali
sunt
acum
ronțăiți de trotuarul
mișcător
timpul a fost înghițit
în benzinăria cretei
pe asfalt
copii
jocul vostru
îmi pare
un dans zdrelit
în care izbucnește
foșnetul asmatic
al imprudenței
ce monstru
ar trebui să încapă într-o oglindă
încât sa dorească
moartea unor copii?
mi se închide viața
într-un zâmbet de
copil...
CITEȘTI
Poezii în mansarda tăcerii
Poesíapoemul unui om singur și bolnav În mine oasele scrâșnesc a vâlvătaie cum timpul desfășoară în secunde o muză stearpă sedusă în fecunde, sau pe umeri cerul cu unda sa greoaie.. Viermii toți din colon mi se desprind ca-ntr-un abis se cern anchiloz...
