dormeam
când scoicile de pe tavan mi-au vorbit pentru întâia oară
purtam ochelari atunci
când ochii mi se topeau închiși
sub lentile
de teamă că nu îmi voi putea privi
somnul
din care m-am
răsucit
precum același spasm vomita
splina pe pereții unui vis
bârfeau despre sânge și țesuturi
despre gândacii ce-mi otrăveau vertebrele cu spermă
dormeam
și parcă ascultam traseul unei linii
în diagonala
unei ore
o linie a vântului
trasă la întâmplare
pe nara plămânilor
mirosea oribil a hiv
dar suportam în tăcere
dormeam și nu mă puteam trezi
era prea devreme pentru mofturi
,,când ai de gând să te obișnuiești cu
ceea ce reprezinți"
mi-am tot zis fără încetare
m-am tot întrebat cum de viața mea
stă continuu sub poluarea aceleași
morbide ghilimele
n-o mai suport
dar tac
fiindca dorm și nu am timp să mă trezesc
ori
e prea devreme
pentru mofturi
în carnea mea ard clipele
unui poem
pe care nu l-am gustat niciodată
s-au evaporat țesuturile în ulei
incolor
spațiile intercelulare sunt incinerate
nimic nu se naște
nimic nu respiră
e prea devreme
să pot spune că-i târziu
să-mi mai doresc sau să mai știu
ce rol am
în acest tomberon
sângele dă pe dinafara copacului
organele s-au umplut deja
cu trioxid de arsen
iar eu dorm
în timp ce vomit întreaga mea ființă
ard autostrăzile în structura mea
precum norii sau pietrișul
blindat
trădează arsura cu cărămida
de os a unui cord
vătămat
și eu dorm
ascultând nemișcat
șoaptele scoicilor
de pe tavan
bârfind despre sânge și țesuturi
CITEȘTI
Poezii în mansarda tăcerii
Poetrypoemul unui om singur și bolnav În mine oasele scrâșnesc a vâlvătaie cum timpul desfășoară în secunde o muză stearpă sedusă în fecunde, sau pe umeri cerul cu unda sa greoaie.. Viermii toți din colon mi se desprind ca-ntr-un abis se cern anchiloz...
