Tablou vibrant II
Tu-mi ești prund al sanctuarlui
meu luminat de-o auroră deșirată,
ești și lacrimă din care pieziș se
mustră divinitatea.
Ai fi cărbune din care curge lava
ce preia toată viața din
mine!
Eu aș fi mocirla în care pașii tăi
dezinteresați năvălesc ca o
aripă crescând în acromion
încearcă doar să nu mă calci în
picioare ca pe-un noroi,
ci ca pe-un serafim
gata să piară,
tu doar oprindu-mi suferința,
frumoasă anemonă de mare,
dacă aș fi o creangă,
iar tu un copac,
cât de interesată ai fi
să-mi păstrezi frunzele?
Amarnic și dulce sanctuar luminat
de-o auroră deșirată..
CITEȘTI
Poezii în mansarda tăcerii
Poésiepoemul unui om singur și bolnav În mine oasele scrâșnesc a vâlvătaie cum timpul desfășoară în secunde o muză stearpă sedusă în fecunde, sau pe umeri cerul cu unda sa greoaie.. Viermii toți din colon mi se desprind ca-ntr-un abis se cern anchiloz...
