Scarlett Malfoy

7. Îl iubesc

Săptămânile trecură parcă cu viteza vântului, zilele repetându-se la nesfârșit. Evitându-l pe Harry, mergând după ore în camera necesităților și petrecându-mi timpul cu Matteo și ceilalți. Totul revenise la normal, normalul de dinaintea anului 7.

–Ți-ai făcut bagajul? mă întrebă fratele meu

–Draco, anul acesta rămân la Hogwarts în vacanța de iarnă. îi dezvălui eu

–Glumești? Chiar vrei să mă lași singură cu tata? se enervă acesta. Și o să rămâi singură?

–E...e ceva important. Promit. Plus că Matteo a acceptat să stea cu mine.

Nu era vorba de acceptat, dar nici Riddle nu voia să se întâlnească prea curând cu tatăl lui, cum eu voiam să folosesc timpul liber pentru a termina de reparat dulapul. 

Peste o zi, tot castelul era gol. Poate că nu era modul meu preferat e a petrece sărbătorile, dar decât acasă cu tata, mai bine așa. Micul dejun era deja servit, așa că îl trag pe Matteo din pat și îl iau cu mine până în sala mare.

–Chiar trebuieee? zise acesta somnoros

Nu, nu trebuia, dar aflasem de puțin timp că și Potter cu ai lui rămăseseră la Hogwarts, așa că aveam nevoie de cineva cunoscut prin preajmă, în cazul în care încerca să se apropie de mine.

De cum intrăm, privirea lui Harry se aținti asupra mea. Minunat. Voiam să îl fac să se îndrăgostească de mine, nu să fie obsedat! Karma lovește tare...

Mă așez la masa cea mai îndepărtată, savurând mâncarea mai delicioasă ca oricând. 

–Matteo, dă-mi și mie un biscuite. îl rog eu

Cu un rânjet, acesta luă unul din fursecuri și în loc să mi-l dea în mână,  mi-l duse la gură. Chicotesc, apoi mușc. 

–Ai ceva...ai ceva aici. spuse Riddle, ștergându-mi, cu degetul mare, glazura de la colțul guri

Îi zâmbesc, observând cu câtă dragoste se uita la mine. 

–Scuzați-mă dacă că întrerup ceva. se auzi vocea lui Potter din spatele meu

Nu mă întorc spre el, încercând să îl ignor, dar fața lui Matteo se schimbă radical când dădu cu ochii de Harry

–Potter? spun eu prima, încercând să opresc un eventual scandal.

–Pleacă dracului de aici. adăugă serios Riddle

–Nu. răspunse sec celălalt.

Într-o secundă, Matteo era deja în picioare, în fața lui.

–Stai departe de lucrurile care nu-ți aparțin. îl avertiză

–Ești sigură că e a ta? îl întărâtă Harry

Cu o singură mișcare, sunt deja în fața lui Matteo, mâinile mele pe pieptul lui, încercând să îl țin departe.

–Vrea doar să te enerveze... 

–Mă scoate din sărite...îmi șopti acesta 

–Nu îl iubești. continuă celălalt

–Încetează să mai spui asta! țip, pierzându-mi cumpătul

–I-ai spus? Ce drăguț, se pare că nu! Ți-a spus că aproape m-a sărutat? Că în seara aceea când nu a mai dormit cu tine, eu eram ascuns în baie la ea?

Rahat. Voiam să am și eu o dimineață liniștită, chiar nu se putea? Privirea mea se îndreaptă spre Matteo, care înghiți în sec, calmându-se.

–Scar a sărutat aproape toți băieții din castel. Nu te simți special. 

Cu toate că încă îmi lua apărarea, știam că era supărat pe mine. Știam asta din felul în care îmi evita privirea, din felul în care își strânse pumnul când spuse asta. Îl știam pe Matteo mai bine ca oricine, și acum era clar mă urăște.

–Ai terminat ce ai avut de spus. Pleacă. murmură el

–Din păcate, nu plec până când Scarlett nu spune adevărul. Uită-te în ochii mei și spune-mi că îl iubești, și promit că nu mă voi mai băga între voi. ridică Potter tonul

–Haide Scar. Fă-o! mă îndemnă celălalt băiat, cu speranța că așa va ști și el ce simt cu adevărat

Mă uit fix în ochii lui Harry, dar când să deschid gura, mă opresc. Ceva din mine mă opri, ceva ce îmi spunea că dacă fac asta, el nu se va mai întoarce la mine niciodată. Îi simt însă respirația lui Riddle, și de asemenea îi simt mâna ce o ținea pe a mea.

–Eu...îl iubesc, ok? Îl iubesc! zic, în sinea mea încercând să cred aceste vorbe. 

Dar cuvintele nu aveau niciun adevăr pentru mine. Știam asta, dar nu aș fi recunoscut. Cel puțin nu atunci. Potter dădu din cap, evitându-mi privirea și plecă, cu pași apăsați, pe hol.

–Avem de vorbit. îmi șopti Matteo la ureche