Scarlett Malfoy

13. Cent quarante-trois

După tot ce s-a întâmplat n-am realizat decât în toiul nopții că astăzi fusese Crăciunul...Mâine vor începe din nou orele....

—Enigma, esti trează...? mă întrebă băiatul cândva după mijlocul nopții.

Nu răspund, stând în continuare cu ochi închiși. După acel coșmar nu am mai putut adormi. Tot felul de gânduri mă măcinau, amestecate cu durerea întregului meu corp. Harry oftă, pe jumătate trist că dormeam, pe jumătate  ușurat.

—Voiam doar să îți zic că...te iubesc. Și nu te iubesc pentru că aveam nevoie de tine, sau pentru că aveam nevoie de cineva care să mă ajute cu durerea provocată de moartea atâtora oameni din viata mea, sau pentru că aveam nevoie că cineva să mă facă să mă simt iubit. Te iubesc pe tine, cu toate misterele, cu toată încăpățânarea și orgoliul ăla al tău, pentru că din momentul în care te-am descoperit pe tine cea care nu își bătea joc de mine, totul s-a oprit. Lumea s-a oprit în loc în jurul nostru și tot ce puteam vedea și auzea erai tu, și de fiecare dată când mă uit în ochii tăi, mă simt acasă, cum nu m-am simtit niciodata in viata mea. Si nu imi doresc nimic mai mult decât să te fac fericită pentru tot restul vieții, căci ai făcut atât de multe pentru mine și nici măcar nu îți dai seama.

Toate cuvintele și toate " te iubesc"-urile îmi făceam inima să tresară. Știam că din momentul în care i-aș fi mărturisit ce i-am zis si tatei, nu va mai renunța niciodată la mine. Și chiar dacă voiam asta mai mult ca orice, chiar dacă voiam să fiu cu el, știam în sinea mea că siguranța lui e mai importantă.

—Cent quarante-trois Potter. îi șoptesc eu, știind că nu va înțelege

Puțin surprins că nu dormeam, acesta se uită în ochii mei.

—143 în franceză...descifră el. Ce înseamnă?

—Vei afla...oftez eu

—Ce e cu tine și franceza?

—Am învățat-o de la mama încă de când aveam 6 ani.

Îl strâng și mai tare în brațe, cuvintele lui răsunându-mi în minte și umplându-mi sufletul de căldură.

Razele soarelui îmi străluceau direct în ochii, făcându-mă să îi deschid. Îl caut cu privirea pe Foudre, dar descopăr că nu este în pat.

—Neața. îi aud vocea tocmai din partea cealaltă a camerei

Era deja îmbrăcat în uniformă.

—Cât e ceasul?! întreb eu, sărind din pat

—în 10 minute începe prima oră. spuse calm băiatul

Încep să-mi răscolesc toată camera după fusta neagră și puloverul uniformei, când mâna lui Harry mă atinse pe umăr, făcându-mă să mă opresc.

—Tu vei sta aici, în niciun caz nu mergi undeva cu toate vânătăile astea. Nu doare să lipsești o zi la ore.

Poftim?! De când îmi zice el ce să fac?!

—Ascultă bine, orele de azi sunt cele mai importante pentru mine. Potiuni, apărarea contra magiei negre, istoria magiei și transfigurație. Nu pot lipsi!

—Domnișoara perfectiune trebuie să se îngrijească mai mult de sănătatea ei, iar eu voi avea grijă ca ea să facă asta.

—De ce nu mă asculți?! Trebuie să am calificative excelente! Trebuie! E singurul mod prin care pot fugi de acasă cu tine, să îmi iau un loc de munca bun și să trăiesc fără să depind de averea tatei! țip, fără să mai gândesc ce zic.

Băiatul se opri în loc, parcă văzându-mă acum cu alți ochi. De ce trebuie să vorbesc așa de mult...? Iar am dat pe afară informații personale....
Observând că încep să regret tot ce am scăpat, Foudre își puse mâna pe obrazul meu, degetul lui mare atingându-mi buza de jos.

—Cu mine...?

Dau din cap, simțind că roșesc.

—Crede-mă, nu-mi doresc nimic mai mult decât asta, dar o zi ratată de cursuri nu va schimba notele tale. Îți voi aduce eu lecțiile și temele, și sigur Hermione te poate ajuta unde nu înțelegi.

Mă îndepărtez de el la auzul numelui lui Granger. De ce trebuie să fie ea peste tot?

—Bine....aprob eu intr-un final.

Sărutându-mă repede, ieși pe ușă, și, înainte să o închidă, adăugă un "Ai grijă, ok?". Mă uit prin jur, observând o bucată roșie de material. O iau de pe jos, analizând-o. Era o cravată a celor de la Gryffindor. Realitatea mă izbi. Harry mi-a luat din greșeală cravata. Se va duce la ora lui Snape purtând o cravată verde...Chicotesc, imaginându-mi fața profesorului și scuzele prostești cu care ar putea veni băiatul.

Narează Harry

Mă așez în singurul loc liber din clasă, lângă Riddle. Gândurile mele se îndreaptă însă spre Scarlett, și sper din tot sufletul că m-a ascultat și nu a plecat din cameră.

—Unde e Scar? mă întrebă Matteo

—A rămas în cameră. îi spun eu, nevrând să încep o discuție

În spatele nostru, Hermione și Ron șușotesc.

—Unde ai dispărut în fiecare noapte? mă întrebă în final Ron

—Este evident, Ron! A fost cu Scarlett. Îi răspunse fata

Până să apuc sa le răspund, Slughorn intră în clasă.

—Astăzi, dragilor, vom învăța despre Felix Felicis. Știe cineva ce este această poțiune?

Mâna lui Hermione se ridică imediat în aer.

—Se simte așa rău? îmi șopti iar Riddle

—Nu, dar are niște vânătăi urâte rău la coaste. îi explic.

—Foarte bine, domnișoară Granger! răsună iar vocea profesorului

—Știi ce înseamnă 143...? îl întreb eu pe cel de lângă mine, curiozitatea mea de azi noapte ieșind la iveală

—143? Înseamnă "Te iubesc". răspunde el, încurcat de întrebarea mea.