Scarlett Malfoy

23. Nu voi înceta

Cu pași înceți și precauți reușesc să ajung la ușa de intrare fără să fiu observată. Însă, tocmai când pun mâna pe clanță, mă întrerupe o voce.

–Scarlett, tu esti?

Draco. E bine, e foarte bine. Atâta timp cât nu e tata, voi reuși cumva să scap. Întorcăndu-mă încet spre el, duc un deget tremurând la buze.

–Shh...

Uitându-se de sus în jos la mine, la rucsacul cu haine și la noua mea coafură, băiatul a înțeles imediat ce vreau să fac. Ochii lui îi întâlnesc pe ai mei, și îl rog din priviri să mă lase. Pentru o secundă, se uită la mine cu tristețe, apoi, toată expresia lui se schimbă. Se apropie cu grijă de mine, încercând să mă ia în brațe. Îl las, știind că s-ar putea să nu îl mai văd mult timp de acum.

–Îmi pare rău Scarlett...șoptește Draco

Până să apuc să îi răspund, acesta mă trântreste de podea și mă imobilizează.

–Tată! Scarlett vrea să fugă!
–De ce? Draco, de ce?!
–Nu te pot lăsa să ne faci familia de râs. Știu cum e să vrei să dispari de aici Scar, crede-mă, și eu o vreau, dar e imposibil. Odată un Malfoy, mereu un Malfoy.

Pașii grei și rapizi ai tatei umplu încăperea, până când îl văd cum se apleacă de-asupra mea.

–Nu poți fugi, Ciara. De ce să pleci? Nici măcar nu ai unde să te duci. Faci asta pentru Potter, dar el a și uitat de tine. Credeai că încă te iubeste?! Esti o proastă! Încă nu ai înțeles că eu o să te găsesc oriunde ai fi. Dar ne ocupăm noi de lectia asta, fii sigură că o să o știi extrem de bine.

Înghit în sec și îi întâlnesc privirea furioasă.

–Nu. Nu sunt o proastă doar pentru că nu vreau să fiu ca tine. Nu sunt o proastă doar pentru că vreau să fug de tot ce înseamnă nenorocita asta de familie. Nu mă mai iubeste? Foarte bine! Mă voi descurca singură! Dar îți garantez că voi scăpa de tot. Moartă sau în viață, voi reuși cumva să plec!

Cu un rânjet malefic, Lucius își scoate bastonul. Doamne, ce urăsc bastonul ăla...

Capătul în formă de șarpe este mai ascuțit decât pare. Îndreptându-l spre fața mea, tata mă plesnește cu el. Însă nu e o simplă lovitură. O cicatrice adâncă mi se formează de la sprânceana dreaptă până la obraz, rănindu-mi până și ochiul. Sângele îmi acoperă acum jumătatea aceea de față, strecurându-mi-se și în gură. Draco închide ochii la vederea acestora, făcând mai mulți pași în spate.

–Acum, repetă după mine. Eu, Scarlett Malfoy, nu voi mai încerca niciodată să fug de propria-mi familie. REPETĂ! țipă tata

–Eu...Enigma, nu mă voi opri niciodată din a încerca să fug de propria-mi familie. răspund eu cu încredere

Apuc de vârful bastonului ce încă era îndreptat spre mine, și, împingându-l cu forță înapoi, îl lovesc cu celălat capăt pe tata. Impiedicându-se, bărbatul cade un pic mai departe de mine, agățându-se de Draco pentru a se stabiliza. Profitând de oportunitate, mă ridic și ies pe ușă, fugând cât de repede pot.

–PRINDE-O! se auzi strigătul lui Lucius din urma mea.

Chiar dacă nu vedeam cu un ochi, căci, mă durea prea tare să îl țin deschis, reușesc să ies în goană din grădina casei, știind că fratele meu mă urmărește. Imediat după gard, reușesc să Dispar, acolo fiind limita de unde puteam să fac acest lucru.

Mă gândesc la locul în care stiam că va fi Foudre. Dumbledore mi l-a prezentat în timpul întâlnirii noastre, în caz de orice. Casa familiei Black. Casa unchiului meu, a nașului lui Harry.

Apărând în fața ușii vechii locuințe, simt cum frica pune stăpânire pe mine. Dacă nu mă va primi? Dacă mă va alunga, sau mai rău, să mă predea Ordinului? Tata avea dreptate. Nu am unde altundeva să mă duc. Urc treptele și ciocănesc, rugându-mă ca el să-mi răspundă.

Dar, atunci când ușa se deschide, în prag stă un bărbat de vreo 40 de ani, mai mult sau mai putin, îmbrăcat în haine elegante dar ponosite. Are ochi de culoarea chihlimbarului și un păr de un maro spălăcit, nearanjat. Pe față, e plin de cicatrici. Dar, în ciuda acestora, are o înfățișare ce emană bunătate. Îmi cercetează îngrijorat fața plină de lichidul roșu, apoi observ din privirea lui că mă recunoaște. Doar fusesem una din preferatele lui!

–Scarlett Malfoy...? rostește vechiul meu profesor

–Domnule Lupin...Este Harry acolo? zic eu, cu o voce slabă și putin răgușită.