Scarlett Malfoy

41. Diadema lui Ravenclaw

Păr blond, scurt. Ochi albaștrii, ce privesc hotărâți. Și o cicatrice. O cicatrice imensă, ce știrbește toată frumusețea pe care acea față a avut-o vreodată. Asta e ceea ce văd în oglindă. O versiune mai crudă, dar mai bună decât toate celelalte. Lupta va începe curând, și voi fi piesa de rezistență din planul Lordului. Nimeni nu se așteaptă să le întorc spatele. Cât de naivă mă cred cu toții? 

Mă machiez, diferit de această dată. Eyeliner și fard negru, ce îmi accentuează culoarea deschisă a ochilor. Un gloss de aceeași culoare a buzelor mele le dă un plus de strălucire. Îmbrăcată într-o armură simplă, din piele, și o mică capă neagră, par a fi o adevărată eroină din basme. Păcat că defapt sunt răufăcătoarea.

Semnul de pe mâna mea începe să ardă. E timpul. Snape probabil cheamă toți elevii chiar acum în Marea Sală, conform planului. Dementorii probabil încercuiesc castelul. Pornesc grăbită spre intrarea conacului, întâlnindu-mă cu mama, tata și Draco. Toți Dispărem spre locul stabilit la întâlnirea cu Voldemort.

–Lordul Meu. zic, imediat ce dau cu ochii de acesta

–Ah, Ciara, bine ai venit! Harry tocmai țipă la Severus pentru că ai fost obligată să-l omori pe Dumbledore. Ceea ce, dacă îmi permiți să spun, a fost o treabă bine executată.

Dumbledore...O amintire plăcută printre toate persoanele care m-au păcălit. M-a făcut să văd cine sunt cu adevărat, o ucigașă, chiar dacă nu asta a fost intenția lui. Dau din cap spre Voldemort, dându-i de înțeles că respect laudele lui.

–Devine și mai interesant! McGonagall încearcă să-l atace! râse din nou vrăjitorul

Privesc, puțin, cu teamă scena, căci McGonagall nu e cineva cu care ți-ai dori să lupți. Dar nașul meu scapă cu bine, ceea ce nu pot spune și despre frații Carrow. În privința lor, n-am niciun regret. Nu mi-a plăcut niciodată de ei.

–E timpul.

Cu o mișcare nonșalantă de baghetă, Lordul făcu ca tavanul Sălii Mari să se umple de nori negrii. Apoi, intră în capul unei fete. Maisy, dacă țin bine minte cum o chema. Aceasta țipă, atrăgându-le atenția tuturor. Apoi intru și eu în acțiune, jucându-mă cu mințile celorlalți. Încă o persoană țipă, apoi încă una, și încă una, până când haosul domnește în jurul lui Potter.

–Știu că mulți dintre voi veți dori să luptați. își începu Voldemort discursul. Unii dintre voi chiar credeți că e un lucru înțelept. Dar nu este. Nu vreau să rănesc pe nimeni. Am foarte mult respect pentru toți elevii de la Hogwarts. Cândva, am fost și eu ca voi. Cer doar un singur lucru, și, dacă îl primesc, nu va trebui să curgă sânge.

Rânjesc când Lordul îmi dă mie cuvântul. 

–Dați-mi-l pe Harry Potter. Faceți asta și nimeni nu va fi rănit. Dați-mi-l pe Potter și nu o să ne atingem de Hogwarts. Dați-mil pe Harry Potter și veți fi răsplătiți. zic eu, clar și răspicat

O liniște de moarte se lăsă asupra lor. Harry părea cel mai confuz dintre toți. Stătea pe loc, și, dintr-o dată, căzu în genunchi. Patetic. Chiar crede că mă poate păcăli că încă ține la mine?

Apoi, Pansy își jucă rolul.

–E chiar acolo! Potter e acolo! țipă ea arătându-l cu degetul. Cineva să îl prindă!

Liniște. Confuzie. Dacă sunt deștepți, vor face ceea ce li s-a zis. 

După scurta pauză, Ginny păși în fața băiatului, care încă era în genunchi, cu fața în mâinile sale. Apoi, unul câte unul, toți cei din Gryffindor îi urmară exemplul roșcatei. Apoi cei din Ravenclaw, și apoi cei din Hufflepuf.

Proști. Vor muri.

–Elevi afară din camere, elevi afară din camere! se auzi țipătul lui Filch, care dădu buzna în sală.

 Un râset îi scăpă Lordului, care privea captivat totul.

McGonagall îi ordonă atunci bărbatului să îi scoată pe cei de la Slytherin afară din castel. Era de așteptat. Mereu am fost considerați cei răi. Iar atunci când încercam să facem un bine, eram luați peste picior. Din cauza lor am ajuns așa.

 Apoi, Potter o luă la fugă pe coridoarele castelului. Profesorii creau bariera magică în jurul castelului.

Trebuie să atacăm.

Narează Harry

Vocea lui Voldemort răsună în toată sala, acoperind țipetele elevilor. 

"Știu că mulți dintre voi veți dori să luptați. Unii dintre voi chiar credeți că e un lucru înțelept. Dar nu este. Nu vreau să rănesc. Am foarte mult respect pentru toți elevii de la Hogwarts. Cândva, am fost și eu ca voi. Cer doar un singur lucru, și, dacă îl primesc, nu va trebui să curgă sânge."

Ascult, atent, știind ce va cere. Mă va cere pe mine. Dar vocea se schimbă. Altcineva vorbește de această dată.

"Dați-mi-l pe Harry Potter. Faceți asta și nimeni nu va fi rănit. Dați-mi-l pe Potter și nu o să ne atingem de Hogwarts. Dați-mil pe Harry Potter și veți fi răsplătiți."

E vocea ei....e vocea ei...Scarlett...Stau pe loc, văzând negru în fața ochilor. Nu înțelegeam nimic, absolut nimic. Picioarele îmi tremurau și, cum nu mă mai puteau susține, cad în genunchi pe podea. Scarlett...E în viață....Enigmea mea e în viață. Oh Merlin, oh doamne...Îmi îngrop fața în mâini, dând drumul unor lacrimi pe care nici măcar nu realizasem că le ținusem. O voi revedea. Scarlett a mea. O voi salva de acolo. O voi scoate de acolo. Au ținu-o captivă, și acum o obligă să vorbească...O obligă să mă ceară pe mine, într-o ironie amuzantă pentru Voldemort. Realizez într-un final că toți se așezaseră în jurul meu, protejându-mă de cei de la Slytherin, care voiau probabil să mă dea pe mâna vrăjitorului. 

–Potter, ridică-te. îmi vorbi blând McGonagall.

Fac ceea ce mi se spune, prinzând curaj la gândul că trebuie să o scot pe Enigma de acolo.

–Presupun că ai venit aici cu un scop. De ce ai nevoie? continuă profesoara

–De timp. Cât mai mult posibil.

–Fă ceea ce trebuie. O să protejez castelul.

–Credeți că este posibil?

–Noi profesorii suntem destul de buni la magie, Potter. Chiar putem fi de folos în anumite ocazii. Cred că e timpul să ne folosim magia și în afara lecțiilor pe care le predăm, așa-i?

Privesc cum în depărtare, Neville organizează Armata lui Dumbledore.

–Așa e. aprob eu spusele profesoarei

Mă pregătesc să plec în căutarea diademei, dar, sunt întrerupt de vocea aceleiași femei.

–Apropo, Potter...Îmi pare bine să te văd din nou.

–Și mie. îi răpund cu un zâmbet

O pornesc grăbit spre scări. Trebuie să o fac cât mai repede.

–Stați să înțeleg. Avem permisiunea să facem asta? îl aud pe Neville întrebând

–Da, Longbottom.

–Să o aruncăm în aer? Boom? vorbi băiatul confuz

–Boom. răspunse McGonagall

–Ce tare! Dar, um...cum ar trebui să facem asta?

–De ce nu îl întrebi pe domnul Seamus? Din câte țin minte din primii lui ani, are un talent inedit la pirotehnice.

Chicotesc, dar îmi continui drumul, lăsând Sala Mare în urma mea. Diadema lui Ravenclaw. O voi găsi, cât mai repede cu putință. Scarlett are nevoie de mine.