Scarlett Malfoy

12. Viziunea

Ajungând la Hogwarts, Draco mă cără până în camera mea.

–Potter. spuse surprins acesta când dădu cu ochii de Harry. Văd că sora mea te-a cam oprit în loc.

Întinzându-mă în pat, își scoase bagheta.

–Să te eliberez....să nu o fac? Cine știe? râse el sarcastic

–Draco...reușesc eu să murmur, dându-i de înțeles ce voiam

–Scarlett, ține minte motivul pentru care ai ajuns în halul ăsta. îmi reproșă acesta. Faci ce vrei, surioară. Episkey! rupse acesta vraja

Într-o secundă, Harry sări la gâtul lui

–Ce a pățit? Ce i-ați făcut?!

–Liniștește-te. Îți va spune. Sau nu, dacă știe ce e mai bine pentru ea. 

Împingându-l pe Harry, plecă. Băiatul se întoarse și veni imediat spre mine.

–Ești plină de vânătăi...concluzionă acesta, dându-mi părul din ochi

–Nu știam...șoptesc eu sarcastică

Văzând că încă mai eram în stare să glumesc, acesta oftă ușurat.

–Cine a făcut asta?

–Cred că știi deja răspunsul, Foudre.

–Vreau să o aud de la tine. Vreau să știu motivul. 

–Tata...i-am spus....ceva ce ar fi trebuit să țin pentru mine. 

–Te-a lovit?

–A folosit cruciatus. Și apoi m-a lovit.

–De câte ori...?

–M-am oprit din numărat la 10....recunosc eu

Furia se putea citi pe fața lui. Lovind cu piciorul în noptieră, își trecu mâinile prin păr.

–Îl distrug....îl distrug....

În momentul următor, cineva dădu buzna în cameră.

–Ești bine?! Ți-am adus- se opri din vorbit Matteo când îl observă pe Potter

–Sunt bine Matt, încerc eu să dreg situația

–Ce i-ai adus? întrebă însă Harry

–Ceva ce nu te privește pe tine. răspunde celălalt, venind lângă pat și dându-mi o cutiuță albă

Dau din cap și o ascund repede, dar mâna lui Foudre fu mai rapidă.

–Pastile cu opiu? citi el pe cutie

Uitându-se când la mine, când la Riddle, el realiză situația.

–Sunt considerate droguri! Pot crea dependență! ridică vocea el

–Sunt singurele care ajută cu durerea...încerc eu să-mi motivez acțiunile

De când l-am cunoscut pe Matteo, a început și dependența mea pentru opiu. Prima dată le luam sub pretextul pe care l-am spus și mai devreme. Dar cu timpul, începusem să le iau de plăcere. Aș fi făcut orice pentru pastilele alea, până când, anul trecut, Matteo a refuzat să îmi mai facă rost de ele. Am ajuns însă la o înțelegere, așa că acum le puteam lua doar dacă fusesem sub influența blestemului torturii.

–Și tu i le dai?! Ești nebun?! sări acesta spre Riddle

–Amândoi afară. Vreau să mă odihnesc. Dacă vreți să vă luați la bătaie, vă las cu tot dragul, dar nu în camera mea. răbufnesc eu

–Enigma, eu încerc să-

–AFARĂ! țip eu

Cei doi se uitară îngrijorați unul la altul, și într-un final mă lasară singură. Mă întind să iau pastilele de pe noptieră...Pastilele! Rahat, au rămas la Harry!

Încercând să nu mă mai gândesc la ele, privesc pe geam, unde soarele începu să apună. Trebuia să dorm singură... 

Ceea ce nu știam eu este că, de partea cealaltă a ușii era Potter, ce mă veghea în liniște. Nu a intrat în cameră, nu a lăsat nicio urmă care să dea de înțeles că este acolo, dar în sinea mea știam că nu ar lăsa să mi se întâmple ceva. 

Turnul de astronomie. Stelele străluceau mai puternic în seara asta. Însă ceea ce vedeam în fața mea făcea toată frumusețea constelațiilor să pălească. Cu bagheta pregătită, eram eu, în fața mea, Harry și Dumbledore. În spatele meu era tata, cu un rânjet triumfător. Părea ca și cum aș fi văzut în viitor. Părul meu era acum scurt, cearcăne negre sub ochii, și o cicatrice se întindea de la sprânceana mea dreaptă până la obraz. Ceea ce însă mă speria era zâmbetul malefic. Zâmbetul pe care de obicei îl aveam doar când tata îmi arăta cea mai mică urmă de mândrie. Zâmbetul ce arăta că încă mai puteam fi ușor manipulată de el.

–Haide Scar, fă-o. îi șopti tata în ureche celei ce arăta ca mine

–Ce înseamnă asta...? întrebă Harry încă nedumerit

–Oh, Foudre, atât de prost și credul! răsună vocea mea

Nu...Asta nu se putea întâmpla...

–Scarlett, nu trebuie să faci asta. Te pot ajuta. vorbi bătrânul director

–Pe tine te las la final bătrâne, am de rezolvat prima dată probleme între mine și el. zise copia mea

–Enigma, nu...Te iubesc. Mă iubești. Te rog, vino aici. Putem rezolva tot, pot să te ajut să scapi de ei!

–Și ce te face să crezi că vreau să îmi abandonez familia în favoarea ta? Răspunde-mi doar la o singură întrebare, și mă vei înțelege. Ce este o prințesă fără tatăl ei, regele?

Băiatul însă nu zise nimic. Cel care vorbi fu tata.

–Nimic. dădu acesta răspunsul 

Încerc să fac câțiva pași în față, să intervin, dar părea că eram blocată acolo, doar să privesc soarta crudă. Se făcu întuneric în jurul meu, și nu mai puteam vedea nimic, dar aud clar vocea mea răgușită.

–Avada Kedavra!

Încep să țip, repetându-i numele băiatului de atât de multe ori încât nu mai știam. Îl spuneam ca o rugăciune. "Foudre....Foudre....Harry....Potter...Harry.."

–Shhh, sunt aici. mă trezi vocea celui pe care îl strigam. Îmi strigai numele în somn...

Eram în patul meu, transpirată, respirația greoaie. Fusese doar un vis, dar păruse mai mult ca o viziune.

Îl strâng în brațe pe Harry, cu frica că dacă îi voi da drumul, va dispărea, ca un vis, ca un lucru ce a existat doar în imaginația mea.