Scarlett Malfoy

35. Ghiocei

După mai multe ore de stat la pază, timp în care Harry a adormit lângă mine, mă ridic și fac o mică plimbare pentru a-mi dezmorți picioarele. Era deja prânz, după poziția soarelui. 

Primii ghiocei începeau să înflorească, trezindu-mi amintiri vechi.

–Dray, au înflorit ghioceii! strigam eu la fratele meu

Împlinisem 7 ani, și pe atunci eram cei mai buni prieteni. Alergând și râzând, ajungem în curtea din spate a conacului.

–Uite! îi arăt eu cu degetul firavele flori albe

Ne aplecăm, observând micile flori. Încă nu crescuseră prea mari. Ating una din ele ușor cu degetul, și, strălucind puternic, crescu mult mai mare. Aceea fusese prima mea manifestație de magie.

–Scar, ți-am zis că o să reușești! zâmbi fratele meu la mine

Acesta avu întâmplări de genul de când eram foarte mici. Numai eu am fost suspectată de ai mei că nu voi fi vrăjitoare, în ciuda sângelui pur care ne trecea prin vene de atâtea generații. 

–Hai să îi facem un buchet mamei! propun eu, făcând florile să crească mai mari și începând să le culeg

Draco mă urmă chicotind, și, când terminăm micul nostru buchet, o pornim alergând înăuntru. Ne oprim însă în pragul camerei alor noștri, unde o vedem pe mama, plângând la marginea patului, trecându-și mâinile prin părul blond. Tata doar se învârtea de colo colo, țipând din când în când la ea să tacă. 

–Nu i-o putem da, Lucius! E fiica noastră!

Respirația mi se oprește, și mă uit speriată la fratele meu. Întorcându-mi privirea, acesta mă apucă de mână și amândoi privim în continuare, ascunși de ușa întredeschisă.

–În definitiv Narcissa, nu e vrăjitoare! Nu are pic de magie în ea! Ne face de rușine!

–Lucius! Nu-

–Taci! ridică el vocea la ea. Fenrir a zis că o vrea pe ea. O va primi. 

Fenrir...Fenrir Greyback. Pe atunci nu știam multe despre el, dar știam ce fel de om este. Uitându-mă la Draco, înțeleg din privirea lui protectoare că voi păți ceva rău. 

–Ce zici floricică? L-ai auzit pe tatăl tău? șopti o voce groasă din spatele nostru.

Mă întorc speriată și dau de rânjetul cu colți al celui despre care auzisem. Părul, ca blana unui lup, și ochii anormali mă fixau, râzând de mine. 

–Ah, Lucius, am ajuns! spuse el deschizând ușa.

–Da, Fenrir, noi a decis să- începu tata, surprins puțin de apariția vârcolacului

–Am auzit tot. Floricica vine cu mine. rânji iar bărbatul dezgustător

–Scar? La ce te gândești? mă trezi vocea lui Ron la realitate

Realizez că mă holbam la ghioceii ce crescuseră lângă bariera protectoare. 

–Eu...doar îmi aminteam. 

–Ești în regulă? Păreai...speriată.

Oftez, trecându-mi degetele peste ghiocei și făcându-i să crească. 

–Ron, urmează să-ți zic ceva...de care nimeni în afară de familia mea nu știe. Hai să spunem că așa vom fi chit, bine?

Roșcatul dădu din cap, atent.