Scarlett Malfoy

24. Așa cum am promis

Mă așez pe unul din scaunele din bucătărie, în timp ce Lupin îmi șterge sângele de pe față cu o cârpă umedă.

–Harry va apărea în câteva minute. Dar cel mai probabil vei rămăne cu o cicatrice destul de urâtă.

Mă privește cu blândețe, dându-mi de înțeles că nu ar trebui să mă panichez.

–Mulțumesc...
–Te va primi Scarlett. De când ai plecat nu a mai iesit din camera lui. Si nici nu a mâncat. Doamna Weasley era să înnebunească!

Niciodată nu m-am gândit că și el a suferit. Îmi imaginam că a fost nervos cel mult o zi, apoi nici nu s-a mai gândit la asta.

Îi zâmbesc fostului meu profesor, moment în care în încăpere intră Harry. Are părul răvășit, e îmbrăcat în niște pantaloni de pijama și un maieu gri. Sub ochi, cearcăne imense îmi atrag atenția.

–Ce cauți aici? mă întreabă el dur
–Eu...am fugit de acasă... mă bâlbai

Privește rucsacul plin cu haine, apoi cârpă plină de sânge din mâna lui Lupin, apoi cicatricea de pe fața mea.

–Cine ți-a făcut aia...? continuă el, cu același ton
–Tata.

Bărbatul trece pe lângă Harry, bătându-l ușor pe umăr și șoptindu-i ceva, după care se sprijină de pragul ușii, privindu-ne.

–De ce ai venit aici?
–Nu am unde altundeva să mă duc....
–Pleacă.

Lacrimi amenință să îmi curgă, dar mă abțin și mă ridic, apucându-mă rucsacul de jos. Nu o să mă milogesc de nimeni. Mă voi descurca singură.

–Nu. Va sta. interveni Remus
–Poftim?!
–Va sta, și punct. Putem discuta mai mult la întâlnirea Ordinului, dar până atunci, va rămâne aici. Harry, te rog să îi prezinți camera ei.

Dându-și ochii peste cap, Potter îmi făcu semn să îl urmez în sus pe scări. La primul etaj, se oprește o secundă în fața uneia dintre uși. "S.O.B". Ușa lui Sirius... După, deschide o alta.
Camera era prăfuită, dar destul de confortabilă.

–Să nu te faci comodă. Oricum ordinul te va da afară. comentează el
–Poti să nu te mai comporți ca un nesimțit?! Da, imi cer scuze, dar am făcut-o cu un motiv întemeiat! Dumbledore mi-a cerut-o! Asa că acorda-mi măcar un strop de respect! răbufnesc eu
–Dumbledore?! Și tu chiar vrei să te cred?
–Am facut-o pentru tine, deșteptule! Folosește-ți creierul ăla odată și adună piesele! De ce crezi ca Dumbledore nu era deloc surprins?! De ce crezi ca nu a ripostat? Putea să mă lovească până ca eu să apuc să fac ceva!
–Eu...Si totusi, de ce să moară...?
–Ca să te apere pe tine. Si eu am omorât pe cineva ca să te apăr tot pe tine! Cum crezi ca mă simt?! Nici nu mă pot uita in oglinda fără să mi se facă scârbă! Dar rezist, pentru că vreau să te protejez! Și tu...tu te comporți așa...

Intru în cameră și trântesc ușa după mine. Are dreptate. Ordinul sigur mă va da afară, sau mai rău, mă va ține prizonieră. Sunt un caz pierdut...

Deschid fereastra și las vântul rece să se joace printre firele mele de păr. Închizând ochii, trag aerul proaspăt în piept. Stomacul îmi ghiorăie, dar tot nu am poftă de mâncare. Semnul Întunericului de pe mână mă arde de când am plecat de acasă. Voldemort sigur a aflat de trădarea mea, și dacă nu i-a omorât pe ai mei, înseamnă că mă caută pe mine. 

Mă întind în pat, vrând să adorm mai devreme. Salteaua moale și pătura călduroasă mă fac să ațipesc în doar câteva minute.

Conacul Malfoy. De ce eram înapoi aici? Totul era înconjurat de o atmosferă rece. În fața mea stăteau Voldemort, Draco, tata și Matteo.

–Lordul meu, Scarlett...
–Stiu ce s-a întâmplat Lucius. Ne-a trădat. Va plăti scump.

Încerc să fac câțiva pași în spate, dar nu reușesc. Sunt blocată acolo.

–Știu că ne privești chiar acum, fetițo! ridică vocea bărbatul cu chip de șarpe

Cum?! Nu mă poate vedea... De unde?

–E foarte ușor să intri în capul cuiva atât de firav. Acum vei vedea consecințele acțiunilor tale.

Îndreptându-și bagheta spre Matteo, rânji. Este fiul lui, doar nu ar....

–Crucio!

Urlete de durere umplură camera. Tata făcu speriat câțiva pași înapoi, dar nu interveni. Draco închise ochii la auzul strigătelor prietenului lui cel mai bun. Țipetele lui Matteo îmi fac inima să se rupă a 100a oară în două.

–SCARLETT! AJUTOR! OPRESTE-TE, TE ROG! repeta acesta printre suspine
–MATTEO, SUNT AICI! SUNT AICI! răspund eu chemării lui.

Incerc din nou să merg înainte, dar sunt încremenită în loc.

–Întoarce-te acasă, Scarlett Malfoy, sau îl voi omorî. spuse calm Voldemort

–DĂ-I DRUMUL! LASĂ-L ÎN PACE! NU ARE NIMIC DE A FACE CU ASTA! E FIUL TĂU! MATTEO! TE ROG!

–Hey, hey, shhh...mă trezeste o voce cunoscută

Mângâidu-mă pe cap, Potter se așează lângă mine, rezemându-mă pe pieptul lui.

–M-ai speriat...Te-am auzit tipând și...
–Voldemort....îl torturează pe Matteo...din vina mea. Trebuie să mă întorc, eu...e..eu trebuie să mă întorc. reușesc să murmur printre șiroaiele de lacrimi.
–A fost doar un vis, Scar...Totul e bine.
–N...nu. A zis că a intrat în capul meu...Știa că văd totul...

La auzul acestora, băiatul se încordă.

–Nu. Nu e adevărat. Așa...așa a făcut cu Sirius...Mi-a intrat în creier și m-a făcut să cred că îl torturează, când de fapt....

E prima dată când îmi povestește asta. Deși știam planul lui Voldemort, nu l-am auzit niciodată din perspectiva lui Foudre. După ce mă mai liniștesc putin, realizez situația în care ne aflăm.

–Tu...De ce...Ar fi trebuit să mă urăști...
–Poate, dar hai să lăsăm ura pe mâine. Acum ai nevoie de mine. explică el, sărutându-mă grijuliu

Mi-a lipsit asta, și chiar dacă e doar pentru o noapte, nu pot să nu zâmbesc.

Are dreptate. Nu am putut dormi liniștită fară el, și, cel mai probabil, dacă nu ar fi fost aici când m-am trezit, aș fi făcut prostia de a mă întoarce înapoi.

–Cent quarante-trois...șoptesc eu
–Ai putea să o spui direct.

Ridic alarmată capul, privindu-l.

–Știi ce înseamnă?
–Știu de mult.
–În tot acest timp știai?
–Mhm. încuvintă băiatul
–Și de ce nu mi-ai spus?!
–Mi se părea drăguț. Plus că nu erai pregatită să o zici de-adevăratelea. M-am mulțumit cu asta.

Chicotesc, lăsându-mi iar capul pe pieptul lui.

–Si eu care credeam că sunt misterioasă.
–Erai. Dar am reușit să te descopăr, așa cum am promis că o să o fac.