Scarlett Malfoy

44. Caută-l

Eram acum în marea sală, ajutând-o pe Madame Pomfrey să panseze răniții, asta doar pentru a face timpul să treacă. Mintea mea era cu totul în altă parte. 

–Dragă, ai strâns pansamentul prea tare. îmi reproșă Madame Pomfrey

–Scuzați-mă, dar...

–Ia o pauză și o gură de apă. îmi zâmbi aceasta, știind ce urma să zic

Dau din cap și mă îndepărtez de asistentă, uitându-mă prin toată sala. Un anume roșcat îmi atrase atenție, cel cu o ureche bandajată. Cu pași înceți, mă apropii de el, neștiind ce reacție voi primi. 

–George?

Când se uită la mine, durerea care i se citea în ochi aproape că mă doborî. 

–Știi, voia să își ceară scuze, pentru ce a făcut...Scarlett, te iubea. Când am aflat de la Bill că ai murit, a fost devastat. Ei bine, toți am fost, dar Fred...

Îl strâng tare în brațe, știind prin ce trece. Nu mi-aș putea imagina cum ar fi să îl pierd pe Draco chiar în fața ochilor mei. Îmbrățișarea însă îmi aduse aminte de cele ale geamănului său, făcându-mă să vărs câteva lacrimi.

–Făceam totul împreună...Scar, cum voi putea trăi fără el?

–Nu vei trăi fără el. Va fi mereu cu tine. Aici. îi spun eu, arătând spre inima sa

Acesta dădu trist din cap.

–Percy...? îndrăznesc eu să întreb

Nu primesc un răspuns, căci simt o mână pe umăr. Mă întorc, dând de cineva cu totul neașteptat.

–Luna!

Fata părea că a trecut prin multe, dar zâmbetul ei încă îi lumina fața.

–Mă bucur că ești bine Scarlett.
–Și eu!
–Unde e Harry?
–El, um...

Privesc în jos, mușcându-mi buza pentru a împiedica lacrimile să curgă.

–Scar...nu stiu despre ce e vorba, dar mama mereu îmi zicea că lucrurile bune mereu se întorc la noi, și că nu trebuie să renuntăm să le căutăm.

O privesc în ochi pe fată apoi o strâng cat de tare pot în brațe.

–Mama ta era o femeie înțeleaptă.
–Știu, zise ea. Caută-l.

Îi zâmbesc și o iau la fugă prin sală. Are dreptate. Puterile mele au crescut semnificativ în cele câteva luni de antrenamente, deci nu aș fi inutilă lângă Harry.
Traversez pădurea cât de repede pot, rugându-mă să îl prind din urmă până nu e prea târziu.

Iarba îmi foșnea sub ghetele de piele, o adiere rece de vânt făcându-mi pielea de găină. Copacii începeau să se îndesească cu fiecare pas, semn că ajungeam în inima pădurii. O umbră neagră îmi apăru în fața ochilor și, pentru o secundă, mi se pare că văd păr creț.
Măresc pasul. Sunt pe drumul cel bun! Inima mi se face din ce in ce mai mică de fericire, când, tot aerul din plămânii mei dispare. Două mâine puternici mi se înfășoară în jurul taliei, trăgându-mă cu forță înapoi.

Mă zbat, reușind să-mi scot bagheta din buzunar.

–Stupefy! țip, dar degeaba. Vraja nu își nimerește ținta.

Dau din picioare, încercând să mă eliberez, lovind cu călcâiul ceea ce părea locul intim al atacatorului.

Aud un geamăt de durere, apoi simt cum cad la pămând, eliberată. Mă întorc imediat și, prin câteva lovituri îl pun la pământ pe barbat.