Scarlett Malfoy

33. Doar trei

Narează Harry

În seara asta eu stau de pază. Tin o pătură pe umeri și privesc pădurea.În liniștea nopții, observ ceva mic printre copaci. Întorc capul spre cort, dar Hermione este încă acolo, dormind. Mă întorc cu privirea spre acelasi loc, și acum, dau de o lumină mică, strălucitoare. Poate că e din cauza frigului din jurul meu, dar mi se pare că se miscă, că e vie.
Îmi dau pătura jos de pe umeri și apuc strâns bagheta lui Hermione, căci a mea e făcută praf. Uitandu-ma atent la lumina care se mișcă, realizez că este o căprioară strălucitoare ca luna, care se holbează la mine. În secunda următoare, se întoarce și se îndepărtează.

–Nu...șoptesc eu involuntar

Trec de vrajile de protecție puse de Hermione și o iau la fugă. Pământul înghețat foșnaie sub pașii mei rapizi, și abur se formează din cauza respirației greoaie. O văd în fața mea, dar nu reusesc sa o ajung din urmă. Aceasta mă conduce până în adâncul pădurii, până când, într-un final, se oprește și se întoarce spre mine. E frumoasă. Mă privește atent, apoi, dintr-o dată, dispare. Întunericul pune stăpânire pe tot.

–Lumos! spun eu

Se făcu din nou lumină, și, de abia atunci observ pentru prima dată un mic lac înghețat. Mă apropii de el si privesc. Înăuntru, sub gheață se vede ceva, ceva din metal. Nu-mi vine să cred... Sabia lui Gryffindor! Fac câțiva pași înapoi și mă frec la ochi. Halucinez, sigur halucinez. Privesc din nou, dar e tot acolo.

–Accio sabie!

Nimic. Mă tot învârt în jurul lacului, dar nimic. Apoi, simt ceva. Mă uit la pieptul meu, unde Horcruxul  pulsează ușor. Îl ating precaut, apoi, fără să mai stau pe gânduri, îmi dau hainele jos și îndrept bagheta spre lac.

–Diffindo!

Gheața se sparge, sunetul făcând un ecou imens. Pășesc atent pe margine, apoi sar în apă.
Inot, și inot, și inot spre sabie. O apuc de mâner și mă îndrept spre suprafață. Dar, lantul începe să se strângă în jurul gâtului meu. Se strânge atât de tare, incat simt că mă mușcă de gât. Dau drumul sabiei, din reflex, și incert să mi-l dau jos. Dar nu pot. Incerc sa înot în sus, să ies afară, dar nu reușesc. Încet, nu-mi mai simt mâinile, și nu mă mai pot mișca. Cad în jos, în apa rece, și câteva bule îmi ies din gură. Ochii îmi sunt grei, și încep să îi închid, privind printre pleoape cum luna se reflectă în apa de deasupra. Tot corpul îmi e relaxat, chiar dacă eu as vrea să lupt. Voi muri aici...

Apoi, o umbră apăru și plonjă în lac. Mă trage afară, și cad cu fața în jos pe pământ. Tusesc, eliberându-mi plămânii de apă, în timp ce țin ochii închiși din cauza durerii.

–Hermione...murmur eu

O mână se apropie de mine si-mi rupe lanțul de la gât.

Narează Scarlett

Sar fără să mă gândesc și îl scot afară.

–Hermione...murmură el

Ron sări în apă și luă sabia lui Gryffindor, în timp ce eu îi dau lanțul jos de la gât.

–EȘTI NEBUN?!

Ochii băiatului se deschiseră imediat, în timp ce Ron mi se alătură. Se uită la noi, amândoi uzi leoarca și cu sabia lui Gryffindor la unul, și cu lanțul la celălat.  Se holbă la noi ceva timp, apoi se ridică și se îmbracă. Nu reacția la care mă așteptam...

–HARRY JAMES POTTER, DE DE NAIBII NU TI-AI DAT LANTUL ASTA JOS?! PUTEAI SĂ-

Sunt întreruptă de buzele lui. Mâinile lui se așează pe obrajii mei. Mă sărută cum nu a mai făcut-o niciodată. Mă pierd în atingerea lui și îmi las mâinile să se joace cu părul lui ud. Când rămânem fără aer, ne lipim frunțile una de cealaltă și ne uitam unul la altul. Asta era reacția la care mă așteptam!