Scarlett Malfoy

20. Foarte bine

Harry a plecat cu Dumbledore. În doar câteva ore se va afla adevărul. Îmi repet încă o dată planul pe care l-am făcut cu bătrânul, încercând să nu uit nimic.
Stând în fața oglinzii, observ iar aceeași asemănare cu tata. Zâmbesc, sperând că asta mă va face să arăt ca mama, dar rânjetul îmi aduce aminte doar de Lucius. E exact acelasi rânjet pe care îl are el în timp ce mă torturează.
Cu o singură mișcare, trântesc oglinda pe jos, spărgând-o în bucățele. Refuz să fiu ca el. Refuz să-i distrug pe toți cei ce îmi vor binele.

Inspiră, expiră, inspiră, expiră. Panica pune stăpânire pe mine în timp ce aștept să intru în turnul de astronomie. Bellatrix și ceilalți au intrat deja în castel, făcând să pară că îl devastează.

Când îi aud vocea groasă a lui Dumbledore, mai trag odată aer in piept și intru.

–Enigma...? se aude vocea lui Harry în timp ce directorul foloseste o vrajă ca să îl țină la distanță.

Îmi îndrept bagheta spre bătrân, simțind cum lacrimile încearcă să-mi evadeze din ochi.

–Bună seara, Scarlett. Ce te aduce pe aici într-o seară de primăvară atât de frumoasă? Sau este vară?
–Cine mai era aici? mă prefac eu că nu l-am auzit pe Potter, chiar dacă vocea lui îmi răsună în continuu în cap
–Deseori vorbesc singur. Mi se pare ceva extrem de folositor. Ceea ce pare normal în șoaptă, poate suna nebunesc spus cu voce tare. Tu nu ai vorbit niciodată singură, Scarlett?

Mă uit la el cu o urmă de nesiguranță. Nu vreau să fac asta, dar trebuie.

–Nu esti un asasin, Scarlett.
–De unde știți ce sunt? Am făcut lucruri care v-ar surprinde.
–Stiu tot ce ai făcut. Scuză-mă Scarlett, dar esti sigura ca le-ai facut cu toată inima? Sunt doar curios. Când Voldemort ti-a dat misiunea asta, când ti-a cerut să mă omori, a șoptit-o?
–Toți au încredere în mine! Familia mea m-a ales!

Imi ridic mâneca și dezvălui semnul devoratorilor morții pe care l-am primit. Bătrânul de abia dacă se uită la el. Încet și parcă fără tragere de inimă, acesta își ridică bagheta.

–Expelliarmus! îl dezarmez eu

Stiu ca Harry mă privește uimit. Știu că în inima lui începe să apară ura. Dar această ură nu va fi nici pe departe la fel de mare ca atunci când va afla de ce am stat cu el.

–Foarte bine, Scarlett. Dar te avertizez. Omorul nu este la fel de ușor ca o simplă vrajă.

Lacrimile incep sa-mi curgă încet pe obraji, și, ca să mă linistesc, mă uit în ochii calzi ai bătrânului, apoi la cerul întunecat. Arunc și o privire spre scară, verificând dacă ceilalți au venit.

–Nu esti singură, așa-i? Mai sunt si altii in castel. Dar cum?

Un rânjet fals îmi apare pe față. Joc rolul vieții mele, și îl joc bine.

–Dulapul Disparitiilor din Camera Necesităților. mă mândresc eu
–Dulapul a fost stricat de zeci de ani...
–L-am reparat.
–Inteligent. Lasă-mă să ghicesc. Are un geamăn, o pereche.
–În Borgin&Burkes. Formează un-
–Un pasaj. mă întrerupe Dumbledore. Foarte bine. Acum mulți ani am cunoscut pe cineva exact ca tine, care a luat numai decizii rele. Lasa-mă să te ajut, Scarlett.
–Nu am nevoie de ajutorul tau! Nu vezi?! Trebuie să o fac! Trebuie!

Șiroaie de lacrimi îmi curg, și nici o forță de pe pământ nu le poate opri.

–Trebuie să te omor, sau El mă va omorî. șoptesc eu printre suspine

Mâna îmi tremură și încep să o las în jos. Nu pot să fac asta. Nu sunt o criminală.

–O, dar ce avem noi aici? se aude vocea răspicată a tatei din spatele meu.

E aici. Uitându-mă la el și la modul crud în care zâmbește, toată forța îmi revine. Am stabilit ceva cu Dumbledore, și plănuiesc să o duc până la capăt.

–Marele Dumbledore, fără bagetă și complet singur. continuă Lucius batjocoritor. Prins în propriul lui castel. Foarte bine, Scarlett.

Ce are toată lumea cu fraza asta? Nu e de loc bine ceea ce fac! Este oribil si mă simt murdară...

–Bună seara, Lucius. Cred ca nu e nevoie de introduceri. rostește politicos directorul
–Asa este Albus, îmi e teamă că ne cam grăbim. răspunde Lucius. Fă-o Scarlett! adăugă el

Îmi ridic mâna din nou, tremurând. Tocmai când deschid gura, Snape intră in încăpere.

–O fac eu.
–Nu! Lordul Întunericului a fost extrem de clar! Ea trebuie să o facă! intervine tata. Haide Scarlett, ACUM!

Înfigându-si vârful bastonului în umărul meu, simt cum picături de strange încep să îmi păteze costumul negru pe care l-am îmbrăcat special pentru seara asta. Scrâșnesc din dinți, nevrând să arăt că mă doare.

–Nu. repetă Snape, pregătindu-si bagheta
–Severus...murmură bătrânul
–Uite cine doreste sa o facă! Chiar profesorul de Apărare contra magiei negre! râde fals Lucius
–Severus...te rog...șoptește Dumbledore vizibil îndurerat

Nașul meu îl privește hotărât, dar chiar înainte să o facă, sar în fața lui.

–Avada Kedavra! țip

Mi-am ținut promisiunea. Un jet de lumină verde îl lovește pe Dumbledore, împingându-l puternic în spate. Pentru un moment, se uită la mine. Îmi mulțumește parcă din priviri. Apoi, cade. Cade în gol de la marea înălțime la care este situat turnul. Am făcut-o. Am devenit un criminal. 

–Trebuie sa plecam de aici. rostește tata, mândru dar și panicat în acelasi timp.

Îmi doresc să mă pot uita la Harry. Să văd cu câtă ură se uită la mine. Doar așa aș putea renunța la el, doar dacă văd cu ochii mei că și el a renunțat la mine. Dar vraja lui Dumbledore îl ascunde de privirile celorlati, și nu vreau să risc asta.
Mai stau o clipă și mă holbez la locul în care mai devreme stătea directorul. Vină, regret, tristețe. Îmi răscolesc emoțiile, găsind totuși și o urmă de împăcare. Ar fi murit oricum, eu doar l-am ajutat. Și pe el, și pe Potter.

Apoi, brațul nașului meu mi se înfășoară de după umeri și acesta mă trage afară.