Scarlett Malfoy

5. Nu-i așa?

După sfârșitul orelor, mă duc direct în camera mea. Trebuia să-mi plănuiesc următoarea mișcare astfel încât să fiu sigură că Harry nu va avea suspiciuni.

–Scarlett! dădu buzna Pansy în cameră

–Nu știi să bați la ușă Pans?

–E Matteo, iar s-a luat la bătaie!

Oftez, fiind obișnuită să aud asta. Matteo nu poatre trăi fără puțin de scandal măcar o dată pe săptămână.

–Și? Face asta mereu. răspund eu plictisită

–Da, dar nu mereu se ia la bătaie cu Potter

–CE?! 

Incredibil, omul ăsta o să-mi strice tot planul. Harry mă va evita din cauza lui. 

–E bine? întreb îngrijorată

–Matteo-

–Nu Matteo, Harry! E bine?

Cu o privire puțin surprinsă, Pansy îmi făcu semn să vin după ea. Ajungând la infirmerie, îi văd, stând pe marginea a două paturi separate, pe Potter și Riddle. Nici nu stau pe gânduri și alerg spre cel care era mai important în acele momente

–Harry, ești bine? Te doare ceva? Unde te-a lovit? îl interoghez eu, așezându-mă în genunghi în fața patului, astfel încât să fim de aceeași înălțime

–Sunt bine, nu datorită iubitului tău. 

Între timp, Madame Pomfrey se apropie de noi cu o cârpă umedă în mână. Îi mulțumesc și încep să șterg rănile de pe fața băiatului

–Nu e iubitul meu. repet eu 

–Rahat...murmură Harry când materialul umed îi atinse o rană de la buză.

–Abține-te Potter, altfel o să se umfle. îi reamintesc eu

–Țin minte când îmi ștergeai mie rănile. se auzi vocea batjocoritoare a lui Matteo din spatele nostru.

Mă întorc spre el, cu o privire urâtă. Avea nasul spart, sânge uscat pe toată fața, și buza umflată. Evident, într-o mult mai proastă condiție ca celălalt. Se pare că Harry chiar știe să se bată.

–Îți ștergeam ție rănile când nu era vina ta. Acum pot să pun pariu pe toată averea mea că tu ai început scandalul. Așa că, Harry are nevoie de ajutorul meu mai mult decât tine. 

Mă întorc iar spre Potter, ignorându-l pe celălalt.

–Lasă-mă să-ți văd pumnul. 

Exact cum anticipasem. Încheieturile degetelor nu arată bine deloc. Sunt vinete și cel mai sigur ustură. După ce înfășor un bandaj în jurul lor, mă ridic.

–Cred că putem pleca, așa este Madame Pomfrey? Nu ești într-o stare așa proastă Potter

–Așa este dragilor, dar aveți grijă de acum! Dacă mai veniți odată bătuți la mine la cabinet îl chem pe domnul director!

Harry se ridică, urmat de Matteo, dar acesta fu oprit în loc

–Nu și tu, domnule Riddle. Ai nasul spart, trebuie să îl reparăm.

Un rânjet îmi apare pe față, știind din proprie experiență cât de dureroasă e vraja pe care  urmează să o folosească asistenta. 

Între timp, eu și celălalt băiat ieșim pe holul școlii

–Noroc Riddle. adaug eu înainte să închid ușa

–Enigma. spuse serios Potter

–Harry. îl imit eu cu un zâmbet

Apropiindu-se de mine, acesta își puse mâna pe obrazul meu, degetul lui mare atingându-mi buza de jos. Luată prin surprindere, mă uit confuză în ochii lui ce străluceau ca smaraldul.

–Mulțumesc. îmi șopti acesta

Revenindu-mi, îmi pun ușor mâna peste a lui și o îndepărtez de fața mea.

–Pentru nimic Potter. murmur eu

Îndepărtându-mă de el, mă întorc și o iau înapoi spre dormitor. Un zâmbet imens îmi apăru pe față, și inconștient îmi duc degetele la locul unde mai devreme mă atinse mâna lui.  Surprinzându-mă cu acest gest, scutur ușor din cap, alungând gândurile de mai devreme. Ceea ce simțeam era victorie, nu-i așa? Nu-i așa....?