Scarlett Malfoy

26. Scuze

Încercând să-mi liniștesc emoțiile, astept ca întâlnirea Ordinului să se termine. Dacă mă vor da afară sau mă vor tine prizonieră? Sau dacă mă vor omorî? Totuși, eu sunt cea care l-a ucis pe Dumbledore.

Mai multe voci începură să se certe dinspre bucătărie, și, cum curiozitatea pune stăpânire pe mine, mă apropii de ușă, ascultând.

–Nu poate sta aici. zise vocea unui bărbat necunoscut
–Îl va ghida pe Voldemort la noi. spuse și Moody
–Trebuie să rămână, vă rog! interveni Harry

Inima îmi bătea în piept mai tare ca niciodată.

–Va pleca. repetă aceeași voce necunoscută.

Un sunet puternic aduse liniștea. Părea că cineva s-a ridicat de pe scaun și lovi cu palmele în masă.

–Va rămâne. spuse intr-un final Lupin
–Remus, gândește-te la riscuri. Îl avertiză Moody
–Va sta aici. zise iar fostul meu profesor.
–Spune-ne de ce îți dorești asta. Recunoaște Lupin, toți stiim de ce. glasul necunoscut rupse tăcerea
–Pentru că are nevoie de ajutorul nostru! ridică glasul Lupin
–RECUNOASTE! se răsti celălat
–ESTE EXACT CA SIRIUS, BINE?!

Urmă o lungă tăcere. Tot ce puteam auzi erau câteva suspine, probabil din partea lui Harry.

–Este exact ca Sirius. A fugit de ai ei, exact ca el. Are nevoie de ajutor, cum a avut și el atunci. Eu...nu l-am putut salva pe el. L-am văzut murind fix în fața mea, si nu am putut face nimic. Dar pe Scarlett...pe ea o pot salva. Și refuz să nu fac nimic și de data asta. explică bărbatul

La câteva secunde după, aud pași spre ușă. Mă îndepărtez, iar, când se deschide, dau cu ochii de cel ce mi-a luat apărarea. Se abține să nu plângă, oricine poate observa asta.

–Ai auzit ce...

Nu îl las să termine, ci îi sar în brațe. Nimeni nu m-a apărat cum a făcut-o el. Tata...într-o situație de genul acesta, tata ar fi renunțat la mine într-o secundă. Dar el a făcut tot posibilul.

–Mulțumesc. Mulțumesc mult! îi șoptesc eu

Mâna lui mă mângâie ușor pe cap, în timp ce lacrimile sale îmi pătează umărul bluzei.

–Promit că nu veți regreta. adaug eu
–Știu că nu o voi face. Ești o fată bună Scarlett, trebuie doar să ai persoane care să te sprijine.

Când în final îi dau drumul, realizez că cei din Ordin ne priveau. Moody, analizăndu-mă atent. Harry, zâmbind. Lângă ei, un om necunoscut, îmbrăcat într-o țină mov, se uita gânditor.

–Scarlett, presupun ca îl știi pe Moody. începu Remus
–Da! Domnule Professor, mă bucur să vă revăd. încerc eu să fiu politicoasă

Bătrânul dădu din cap, în semn de salut.

–El este Kingsley.

În final asociez numele cu cel îmbrăcat în mov. Auzisem de el prin discuțiile tatei. Pare de treabă, dar tocmai încerca să mă dea afară, deci probabil aparențele înșeală.

–Puștoaico. mă salută el. Remus are încredere în tine, deci și eu am. Nu irosi șansa pe care ți-a oferit-o. Nu este una pe care o primesti prea des în viață.

Îi zâmbesc, încuviințând. Putin parcă mai calm decât la început, îmi ciufulește ușor părul cu o mână, în semn de afectiune.

Am reușit. Mi-am găsit o casă, și sper, pe viitor, când o să mă apropii mai mult de ei, o familie. Poate că nu sunt atât de neajutorată pe cât am crezut.

–Dacă ați terminat cu intalnirea, as vrea să pun masa, și apoi să ne apucăm de curățenie! Nunta lui Bill este în câteva zile! ne intrerupse doamna Weasley
–Desigur Molly, dă-i drumul! îi răspunde Kingsley.

–O să ne omoare cu pregătirile. șopti Lupin, atent ca femeia să nu îl audă.
–Am auzit asta, Remus! se auzi vocea doamnei Weasley din bucătărie

Uitându-ne unul la altul, bufnim toți în râs.
Harry mă ia de mână, trăgându-ma după el pe scări.

–Rămăi?
–Da, rămâi?
Se iviră gemenii de după ușa dormitorului lor

–Da.
–George, trebuie să-mi dai 10 galleoni!
–O, haide! se enervează celălat, înmânându-i banii fratelui său

Intrând în camera mea, Potter mă ia pe sus.

–Hey! chicotesc eu
–Ți-am spus eu ca rezolvăm cumva!
–Mi-ai spus
–Si nu m-ai crezut!

Chicotesc când băiatul mă sărută

–Am avut dreptate! continuă el.
–Așa e. îi cânt eu în strună
–Haide, spune-o! Știi că e adevărat!

Îmi dau ochii peste cap, dar zâmbescși îi spun ce vrea să audă.

–Tu mereu ai dreptate.

Așezându-mă pe marginea patului, Foudre radiază de fericire.

–Te iubesc. îmi zice el

Doar aceste două cuvinte reușesc să îmi dea un fior pe șira spinării. Nu l-am auzit de mult timp zicând asta.

–Cent quarante-trois. răspund eu, făcăndu-l să râdă

–Știi, trebuie să îți spun ceva. Dumbledore, ne-a lăsat ceva mie, lui Hermione și lui Ron. Și ție. Le-am primit la câteva zile după înmormântare....
–Mie...?
–Da. Mie mi-a dat o hoțoaică de aur, lui Hermione o carte de povești ale încuiaților, și lui Ron un deluminator. Iar ție...Sabia lui Gryffindor.
–Eu...Nu mi-a zis asta când am făcut planul...
–Ministerul a luat Sabia. Scrimgeour susține că nu era posesia lui Dumbledore, deci nu ți-o poate da.
–Asta e mâna tatei. realizez eu
–Nu e tot...Eu și ceilalți, vrem să mergem în căutarea horcruxurilor.
–Vin și eu!
–Nu. Nu pot să te pun in pericol.

Sa ma puna in pericol? Eu sunt cea care îl pune pe el în pericol!

–Enigma, te rog. Nu poti veni.
–Nu mă poți lăsa aici singură!
–Nu vei fi singură!
–DA, DAR TU NU VEI FI AICI!
–DE CE TREBUIE SA FII MEREU ATAT DE ÎNCĂPĂȚÂNATĂ!
–AM NEVOIE DE TINE! ȘI TU DE MINE!
–NU TE VOM LUA CU NOI SCARLETT!

Scarlett....

–STII CEVA? PLEACĂ! NU MĂ INTERESEAZĂ! DAR DIN MOMENTUL IN CARE MA LASI AICI, PENTRU CINE STIE CAT TIMP, NU MAI AVEM NIMIC INTRE NOI. JAMES HARRY POTTER, JUR CĂ DACĂ FACI ASTA PUN PUNCT!

Ridicându-se și deschizând ușa, mă privi hotărât.

–Scuze Scar.