Scarlett Malfoy

8. Foudre

–Te-ai sărutat cu el!

–Nu! El a încercat să mă sărute! Eu l-am dat afară!

Mă simțeam ca un copil mic. Tonul cu care îmi vorbea Matteo nu îmi plăcea deloc, îmi amintea de tata. 

–Și de faza cu ascunsul în baie ce mai ai de zis?!

Încerc să mă apropii de el, dar acesta face doi pași în spate, lovindu-se de biroul din camera mea.

–Spune! Zi ceva! urlă acesta la mine

Mă feresc din instinct atunci când ţipă. Realizând, Riddle se apropie de mine şi îmi luă faţa în mâinile lui

–Scuze Scar, scuze. Ştii că nu te-aş lovi.

Mă uit în ochii lui, dând uşor din cap. Chiar dacă nu era prima dată când băiatul mă mai văzuse atât de sensibilă, ba chiar mai rău decât atât, tot aveam sentimentul că sunt o proastă. Un Malfoy nu plânge, un Malfoy nu este sensibil, un Malfoy este perfect. Ceea ce eu nu eram.

–Explică-mi ce s-a întâmplat, te rog. mă imploră Matteo

Ştiam că nu mai puteam ţine totul ascuns. Matteo va fi alături de mine, nu mă va judeca. Nu a făcut-o niciodată, de ce ar face-o acum?

–Este tata. Am două misiuni. Una este de a repara un dulap magic, şi a doua...trebuie să îl fac pe Potter să se îndrăgostească de mine până la finalul anului. Dacă nu reuşesc, tatăl tău ne va omorî...

Riddle mă strânse atât de tare în braţe, încât reușea să îmi oprească sentimentul acela că lumea din jurul nostru se prăbuşea.

–Trebuia să-mi zici de la început. mă certă uşor acesta

–Știu...

Mă sărută pe frunte, acel sentiment de acasă cuibărindu-se în inima mea. 

–Vrei să te ajut cu dulapul? Măcar o singură dată

Dau neîncrezătoare din cap, conducându-l într-un final la camera necesităților. Însă, ceva îmi lăsa impresia că nu eram singuri. Mă uit în jur, dar nici o persoana nu era pe acolo. Spunându-mi că totul era paranoia mea, intru pe ușa ce apăru în perete, Matteo pe urmele mele. 

–Acela este. îi arăt eu băiatului vechiul mobilier din lemn

Apucându-se să îl cerceteze, aud ceva la ușă.

 –Cineva încearcă să intre! mă panichez eu

–Dacă nu știe cum să își dorească camera, degeaba o face. mă asigură Riddle

Așa a și fost. După ceva timp, sunetele dispărură, semn că persoana se lăsase bătută.

–Va trebui să folosim o vrajă grea. "Harmonia Nectere Passus". Va dura mult până o putem învăța. îmi explică Matteo

Doar o vrajă? Nu părea așa rău.

–Uită-te și învață Riddle, spun eu cu mai multă încredere decât ar fi trebuit să am. Harmonia Nectere Passus!

Un mic pocnet se auzi, dar dulapul arăta la fel. Deschizându-l cu grijă, intru încet înăuntru, dar nu se întâmplă nimic.

–Puțin prea multă aroganță Malfoy. mă tachină celălalt

Îmi dau ochii peste cap și mă îndrept spre ieșire. 

O mână puternică mă trânti de perete imediat cum părăsesc încăperea.

–Ce făceai acolo? se auzi puternic vocea bine cunoscută

–Nimic din ce te-ar interesa.

–Nu mă las păcălit și de data asta Scarlett. Răspunde-mi!

– Scarlett? Ce s-a întâmplat cu Enigma? rânjesc eu

–Îți voi spune Enigma când voi considera că mă lași să te descopăr fără să-mi scapi printre degete.

–Asta se poate rezolva Foudre.

–Foudre? 

–E în franceză, și e noua ta poreclă.

Un zâmbet sincer apăru pe fața acestuia. Știam că însemna mult pentru el. 

–Astăzi am avut inspirația necesară Foudre. Nu te mira. Îl pot schimba dacă vrei

–Nu. spuse ferm el

Apropiindu-se și mai tare de mine, îmi dădu câteva fire din ochi, degetele lui provocându-mi furnicături pe piele.

–Ce s-a întâmplat cu promisiunea că o să mă lași în pace? șoptesc eu

–Ar fi trebuit să-ți dai seama până acum că nu țin cont de promisiuni

Eram atât de aproape încât îi puteam simți respirația pe obrazul meu. Îi puteam simți bătăile inimii accelerate. Închizându-mi ochii, mă las purtată de val, buzele lui atingându-se pentru prima dată cu ale mele.

–Potter. Malfoy. se auzi vocea seacă

Ne depărtăm imediat.

–Profesor Snape! mă mir eu

–Detenție pentru tine, Potter. Două săptămâni

–Dar-  

–Trei săptămâni. 

Întorcându-se spre mine, acesta îi spuse nepăsător lui Harry.

–Îți sugerez să te întorci în camera comună.

Băiatul încercă să mă ia de mână, dar Snape i-o tăie.

–Singur.

Puțin nehotărât, acesta făcu cum i se spuse. Pașii lui Harry îmi răsunară în ureche în timp ce rămâneam singură cu bărbatul din fața mea.

–Nu te lăsa purtată de val. Este o misiune. începu acesta

–Pe care o îndeplinesc cu succes. îi reamintesc

–Pot să văd din ochii lui că o îndeplinești. Așa obișnuia să se uite Lily la James.

–Poți să mă scutești  cu dramele despre trecutul tău? Spune direct ce vrei!

–Sunt nașul tău Ciara, și mă vei asculta. ridică puțin tonul, astfel încât să mă aducă la tăcere. Așa cum spuneam, pot să văd cum se uită la tine. Dar observ și cum te uiți tu la el. Așa se uita Narcissa la tatăl tău. Tot ce vreau să spun este să ai grijă, Ciarie.

Un zâmbet îmi apare pe față la auzul alintului pe care mi-l spunea când eram mică. Poate că mulți ar zice că Snape este crud, și dur, dar el a fost unul din cei ce mă ajutau să trec peste pedepse, certuri și peste tot ce însemna familia Malfoy. Asta până am crescut și am ajuns la Hogwarts, unde l-am cunoscut pe Matteo, și când nașul meu își schimbă comportamentul față de mine.

–Ciarie? 

Acesta își drese vocea, rămânând complet surprins când îl strâng în brațe.

–O să am grijă. Promit. îi spun când în sfârșit îi dau drumul

Bărbatul dădu din cap, o urmă de zâmbet pe fața lui mereu întunecată. 

–Du-te și găsește-l. mă îndemnă el. Asta dacă nu vrei detenție trei săptămâni. adăugă, transformându-se din unchiul Sev din nou în profesor Snape

–Desigur profesor Snape! 

Și, cu aceste cuvine, o iau pe urma lui Potter.