Scarlett Malfoy

43. Promite-mi

Cu sângele nașului meu pe mâinile cu care îi acoperisem rana, alerg înapoi spre castel din toate puterile.

–Scarlett?!

–Matteo! 

Îi sar în brațe, având nevoie mai mult de cât oricând de o îmbrățișare. După câteva minute bune, în care doar ne-am bucurat de prezența celuilalt, Matteo face un pas în spate și îmi ia mâinile în ale lui.

–Scar, ăsta e sânge...?! Ce ai-

–Nu am făcut nimic! Nu am făcut nimic, absolut nimic! încep să strig, trăgându-mi mâinile din ale sale și trecându-mi-le prin părul deja murdar.

–Snape....încep să murmur, închizându-mi ochii pentru a opri lacrimile ce amenințau să apară din nou

–A...Snape a...?

Dau din cap, încuviințând. 

–Unde e Harry? 

–Scarlett, trebuie să te ștergi. Liniștește-te, și apoi-

–Nu, Matteo! UNDE E HARRY?!

Privirea băiatului se mută de la chipul meu, spre cineva din spate. Mă întorc repede, pregătită să mă apăr sau să atac, când dau de cel care mă privea, neștiind ce să facă. Fac un pas în față, dar observ cu durere cum acesta face unul înapoi.

–Ești plină de-

–Știu. Nu avem timp de asta. 

Scot sticluța cu lacrima lui Severus din buzunar, aruncând-o spre el. Potter o prinse, holbându-se la ea.

–Snape. Mi-a cerut să-ți transmit că trebuie să folosești pensivul. 

Dând din cap, Harry porni în grabă spre biroul lui Dumbledore. Tot ce pot să fac este să îl privesc. Nu știu ce să zic. Nu a fost vina lui, dar totuși încă simt cum inima mi se frângea în bucăți în fiecare zi din celula aia. Iar el a crezut că sunt moartă. 

–Tatăl tău mă vrea moartă. 

–El vrea pe toată lumea moartă. Care diferența? întrebă Riddle

–Diferența e că de mine se teme, ca de Harry. Pe mine nu mă vrea moartă doar pentru că nu am făcut ce vrea el, ci pentru că sunt puternică. Matteo, sunt singura în afară de Lord care poate face blestemul morții nonverbal. 

Holbându-se la mine o secundă, băiatul dădu apoi din cap.

–Atunci avem nevoie mai mult ca oricând de ajutorul tău.

–Matteo, Tonks este bine...? îmi aduc eu aminte

Simt un nod în stomac când acesta se uită trist în jos. 

–Dar Teddy- încep eu

–Scarlett, te vei putea ocupa de asta după luptă. Acum trebuie să ne concentrăm și să ne asigurăm că toți vom ieși cu viață din asta.

Oftez, știind că spune adevărul. Încep apoi să merg spre același loc în care se îndreptase Harry

–Unde te duci?

–Să văd ce e toată zarva asta cu pensivul. 

Când în sfârșit intru în birou, Potter tocmai își scotea capul din pocalul imens plin de un lichid transparent.

–Pot să...?

Făcându-mi semn cu mâna, Foudre mă lăsă să mă apropii. Voiam să văd amintirile nașului meu și să înțeleg tot ce s-a petrecut. Mă aplec ușor și privesc lichidul, până când, dintr-o dată, realizez că mă aflu în curtea castelului. Lângă mine, Potter știe deja ce se va petrece.