Scarlett Malfoy

4.Penibil de ușor

Dimineața următoare, mă trezesc razele soarelui ce năpădeau prin fereastra camerei. Uitându-mă la ceas, sar repede în picioare. Întârziam la prima oră cu noul profesor. Îmi iau repede uniforma pe mine și o iau la fugă pe holuri, încercând să ajung la timp. În fața clasei, dau de Harry.

-Tu de ce nu ești înăuntru? întreb eu

-Tu de ce nu ești înăuntru?

-Eu am întrebat prima.

-Snape primea numai elevi cu cea mai mare notă la O.W.L, dar se pare că Slughorn primește și elevi cu a doua cea mai bună notă. Mai pe scurt, nu știam că mai fac poțiuni și anul ăsta. explică acesta. Acum tu

-Eu n-am avut probleme cu notele, evident. Am dormit prea mult.

Cu un zâmbet enervant pe față, Potter deschise ușa și amândoi intrăm, primind priviri ciudate de la ceilalți.

-Ne scuzați domnule, nu știam că mai facem ora și- încercă Harry să explice

-Domnule Potter, domnișoară Malfoy, nu este nicio problemă. Luați-vă câte un manual și luați loc.

Amândoi ne îndreptăm spre dulapul vechi, unde se mai afla doar o carte. Aruncându-i o privire băiatului, mă reped să o iau eu, o mică luptă pornindu-se între noi. Stârnim câteva chicote de la cei din clasă, dar, într-un final, cu un rânjet câștigător, mă duc să mă așez lângă Matteo cu manualul în mâinile mele.

-Domnule, mai era doar un manual. spuse Harry în urma mea

- Atunci îl puteți împărți. Repejor, vreau să începem!

Într-o secundă, Potter era așezat pe scaunul liber de lângă mine.

-Chiar trebuie să stea aici? îmi șopti Riddle

-Ți se pare că avem vreo altă soluție? murmur eu

-Ce e cu părul și cearcănele alea, Scar? mă întrebă Draco

-Neața și ție, frățioare. Știi tu, doar...visuri urâte...

Curios, Harry nu se putu abține să nu întreacă iar măsura.

-Visuri urâte?

Tocmai când voiam să-i spun să-și scoată nasul din treburile mele, Slughorn puse pe masă un cazan plin cu o poțiune mirositoare.

-Bun. Să începem. Am aici o poțiune. Presupun că toți puteți vedea culoarea roz a poțiunii, și cel mai probabil îi puteți simți mirosul. Ce credeți că se află aici?

O singură mână se ridică în aer. Logic că era sânge-mâlul de Granger. Fata asta nu se poate abține niciodată?

-Domnișoară Granger?

-Este Amortentia...

După ce aflu numele substanței, nici nu mă deranjez să o mai ascult pe fată, ci încep a răsfoi plictisită manualul.

-Visuri urâte? reveni Harry cu întrebarea.

-Nu e problema ta.

-Tu, Scarlett Malfoy, ai visuri urâte?

Când deschid gura să îi răspund, vocea profesorului ne trezi pe amândoi la realitate.

-Domnule Potter, domnișoară Malfoy, văd că aveți chef de vorbă astăzi. De ce nu veniți și ne spune-ți a ce miroase Amortenția?

Amândoi ne ridicăm și ne ducem în fața clasei. Îi trag un cot lui Harry, care se uită urât la mine.

-Miroase a...ojă...parfum și...măr. concluzionă acesta.

Mă uit cu un zâmbet la el, știind cu siguranță că acela era mirosul meu. Am dat lovitura. O zi de stat pe lângă el și deja mă place. Devine penibil de ușor.

-Pentru mine miroase a....piele, colonie și...sânge.

Puteam recunoaște oriunde izul acesta. Era aroma singurului băiat care reușea să mă calmeze în situațiile grele. Întorcându-ne la locurile noastre, Matteo își înfășură mâna în jurul taliei mele, știind că l-am mirosit pe el.

-Ia zi Potter, îți place de iubita mea? Păcat că ea mă vrea pe mine. râse el batjocoritor

-Matteo, stop. Și ține minte că nu sunt iubita ta. îi tai eu piuitul

Da, poate că mă durea să zic asta, dar în ăștia trei ani nici el nu a încercat să trecem la stadiul de relație. Și până la urmă, un Malfoy nu renunță. Planul este pe primul loc în mintea mea.