𝑫𝒐𝒂𝒓 𝑨 𝑳𝒖𝒊 ♡ || 𝐃.𝐌.

"Atunci fă-o" »ℂ𝕒𝕡.46«

Am deschis ochii, și am luat câteva guri mari de aer. Tot corpul mă durea, picioarele îmi erau amorțite, iar mâinile și capul le simțeam foarte grele. M-am uitat în jur, alb, totul era alb, paturi de spital erau poziționate peste tot. Mi-am înălțat ochii în sus pentru a privi tavanul, dar nu am văzut nimic în afară de albastrul cerului. Nu exista acoperiș. Eram la infirmerie, mirosul specific de poțiuni îmi penetra simțurile.

Deasupra mea pluteau diferite recipiente probabil umplute cu leacuri, dar de ce?

NU!

NU!

Draco e mort. Și eu ar trebui să fiu moartă. De ce încă sunt în viață?

Ti-ai ales persoana universule? M-ai ales pe mine?

Proastă decizie.

Nu merit să fiu în viață, nu sunt demnă de bătăile inimii care îmi pulsează sângele prin vene și mă ajută să trăiesc. Mă simt pierdută, nu merit încă o șansă. Senzația asta o pot asimila foarte ușor cu momentul acela când primești o notă mare la un proiect, dar nu ai participat la el, nu ai depus muncă, dar totuși ai primit nota maximă. Așa mă simt acum, știu că nu am făcut nimic pentru a merita o a doua șansă, mi-am ucis persoana iubită în timp ce eram sub influența unei vrăji. M-am culcat cu dușmanul, i-am permis să îmi vadă partea vulnerabilă, pe care doar Draco o văzuse.

Închid ochii și las un tipăt să umple camera.

Sunt frântă, Draco.

M-am frânt în mii de bucățele când te-am văzut mort la picioarele mele, am încercat să îți dau inima mea, poate chiar la propriu, pentru că te iubesc. Nu voi mai putea să îți spun niciodată asta.

Blondul meu.

Am fost sub influența vrăjilor încă de la începutul anului, nu ai putut vedea partea aceea reală din mine, babe.

── Andrea? aud o voce familiară, mult prea familiară.

Cu chiu cu vai reușesc să îmi întorc capul pentru a-i vedea silueta lui Allison. Același păr blond și ochi albaștrii mă privesc acum stupefiați din cadrul ușii.

── O doamne! S-a trezit! strigă pe hol, anunțând tot castelul că sunt trează, din păcate.

Aleargă spre mine cu lacrimi în ochi spunând încontinuu te-ai trezit.

Încerc să mă ridic, dar corpul nu îmi reacționează, de data asta nu îl mai simt deloc.

── Am crezut că nu te vei mai trezi vreodată! Pe barba lui Merlin, Andrea, bine că îți pot vedea din nou ochii ăștia afurisiți. Râde, as face-o și eu dacă aș putea, dar mă rezum doar la o curbură insesizabilă din colțul buzelor.

── De ce sunt în viață? Nu trebuia să încercați să mă salvați. Draco e mort! Am izbucnit în plâns.

Ochii lui Al s-au mărit din nou de parcă ar fi văzut un lucru anormal, nefiresc.

Înainte să îmi poată răspunde, s-a auzit o voce:

── Cum adică sunt mort?

N-nu se poate.

Cum?

Vocea sa melodioasă, care nici nu trebuia să încerce să îmi cânte ceva că știam că sună mult prea bine, o auzeam din nou. Sunetele, cuvintele sale, totul, le adoram. Răgușit, ca de fiecare dată, nu știu cum sau în ce fel reușea să îmi creeze fiori. Vocea mea preferată.

Lucrul meu preferat.

El.

Draco.

E aici.