𝑫𝒐𝒂𝒓 𝑨 𝑳𝒖𝒊 ♡ || 𝐃.𝐌.

DEAD »ℂ𝕒𝕡.49«

Nu am simțit drumul înapoi spre castel, eram mult prea afundată în propriile gânduri ca să acord atenție și drumului, dar și blondului cu ochii cenușii de lângă mine. Starea lui Draco mă înspăimântă, nu l-am văzut niciodată atât de serios și mai ales atât de grijuliu față de mine. La fiecare foșnet, care se auzea din pădure, sărea în fața mea și le ordona fraților Milldow să mă păzească de-aproape.

Îmi place să fiu protejată, dar felul lui de a mă proteja mă sperie, a prins o obsesie pentru asta sau cel puțin dă impresia de acest caz. Țin la el, îl iubesc, dar nu pot să mă prefac că nu observ că ceva îl frământă, se distruge pe dinăuntru pe zi ce trece.

Am încercat să îl întreb de câteva ori dacă este bine, dar mi-o tăia scurt și neinteresat. Nu am avut discuții mai lungi de trei minute, iar acelea care au fost au reprezentat doar liniștea dintre noi.

Multe lucruri mi se estompează din memorie, o memorie care nu a fost încărcată cu evenimente reale ci cu unele imaginare.

Al naibii vis.

Îl omorâsem pe Draco, dar măcar eram într-un final liniștiți amândoi.

Morți, dar într-un fel- vii unul pentru celălalt.

Încă îmi este greu să accept că tot ceea ce s-a întâmplat a fost doar un vis, iar Draco nu a murit. Lumea în care trăiesc pare a se schimba în fiecare zi, culorile vii ale căsuțelor din Hogsmeade sunt șterse și triste, castelul are porțiuni avariate din pricina atacului care a avut loc înainte ca eu să mă trezesc, iar fețele colegilor și profesorilor spun multe.

Sunt singura care nu a trecut printr-un eveniment care ar fi putut să îmi ia viața, așadar sunt singura care încă mai poate pune un zâmbet pe față. Harry, Harmione și Ron îl ajută pe Draco în problemele cu care se confruntă în legătură cu Voldemort, pe mine mă lasă de-o parte când vine vorba de asta. Nu mi-a explicat ce s-a întâmplat și nici nu mă lasă să îl ajut. Sunt aproape sechestrată la Hogwarts în timp ce familia mea este dispărută de săptămâni bune.

Mă bucur că sora mea este aici, Kalia nu este încă conștientă de ceea ce s-a întâmplat, dar știe că mama cu tata sunt de negăsit.

Am plâns mult, și am mâncat puțin, metabolismul meu începe să cedeze, chiar dacă nu pot simți asta. Oricât aș vrea să mă distrug singură nu o pot face, este ca și cum propriul meu corp se protejează de mine. Nu am niciun rost aici, așa că pot face un lucru bun omorându-mă puțin câte puțin.

Acum stau în bibliotecă, citind o carte luată la nimereală de pe raftul cu cărțile încuiațiilor. Sunt scriitori buni, chiar foarte buni, încearcă să combine realismul cu imaginația, așa cum noi încercăm să combinăm cele două părți ale lumii noastre reale- binele și răul-. Cărțile lor m-au făcut mereu să uit de lumea în care trăiesc. Pe când ei scriu despre vieți ca ale noastre, ale vrăjitorilor, noi le trăim- zi de zi, minut după minut. Trăim un coșmar din care nu ne putem trezi prea curând, sau poate nu se va sfârși vreodată.

Vreau să revin la viața mea dinainte de astea, atunci când interesul meu erau învățatul și distracția. Acum un an, pe vremea asta, eram normală, nu descoperisem că am o ciudățenie de putere care mă omoară pe interior și cu care pot ucide cu ușurință- probabil ăsta este motivul pentru care Draco mă ține departe de ceilalți și de problemele cu care se confruntă-.

✦✧✧✧✧✦

Mi-am ridicat instantaneu capul de pe masă când am auzit un bubuit venind din partea cealaltă a încăperii. Am adormit citind, iar modul în care m-am trezit nu este unul pe care aș vrea să îl repet. M-am ridicat și am început să merg ușor spre locul cu pricina. Adidașii mei atingeau cu atenție podeaua din lemn, pentru a nu călca pe o porțiune care să trosnească, mă simțeam ca într-un film de groază al încuiațiilor, când protagonista este luată prin surprindere de cineva și chinuită până la moarte. În cazul meu, ultima parte poate fi exclusă, o vrajă cu timp scurt de acționare mă poate omorî mai repede, totuși sper să nu se termine cu moartea mea, cel puțin.