𝑫𝒐𝒂𝒓 𝑨 𝑳𝒖𝒊 ♡ || 𝐃.𝐌.

Decizia mea »ℂ𝕒𝕡.50«

     Mereu am urât moartea, un cuvânt atât de simplu, dar care poate provoca suferință mai mult decât orice. Părinții mei au fost uciși cu sânge rece în timp ce eu eram într-un somn profund. Nu pot descrie durerea pe care o simt în piept, ultima dată când m-au văzut a fost cu mult timp în urmă, au murit fără să își vadă fata cea mare, Kalia nu este conștientă de ceea ce s-a întâmplat, este doar un copil care nu înțelege moartea. 

     Mi-au trebuit medicamentele încuiațiilor pentru a putea calma furtuna care s-a format în mine. Mă simt epuizată în ciuda faptului că nu am făcut pic de efort în ultimele două zile. Pământul s-a surpat sub picioarele mele, sunt nevoită să împreunez cele două bucăți despărțite, chiar dacă asta înseamnă sfârșitul meu. Mă simt mult prea inutilă în forma aceasta, pot simți că ceva se ascunde în mine, fiind gata să iasă la iveală când este timpul. 

     Nu îmi pot imagina prin câte chinuri au trecut părinții mei, este puțin probabil să fi murit pur și simplu din blestemul morții, sigur s-a distrat de minune Riddle cu torturarea lor. Mattheo Riddle poate ascunde o răutate ieșită din comun, iar eu ascund ceva care îi poate opri firea aceasta odată pentru totdeauna. Vreau să mă răzbun, vreau să fac dreptate familiei mele, vreau să mă privească mândrii de acolo de sus, nu sunt dispusă să pierd această confruntare, vreau să câștig. 

     Mamă, tată sper că vegheați asupra mea și a Kaliei, bubs va avea nevoie de iubirea voastră pentru a trece încă peste o dramă. O iubesc și va iubesc, de aceea vreau să îl ucid pe Mattheo Riddle. În curând vom fi din nou împreună, o vom aștepta mult pe Kalia să sosească la noi, atunci când îi va veni timpul. 

     Am citit și am pus fiecare informație aflată cap la cap, am încercat să aflu care sunt puterile mele, vreau să știu de ce sunt atât de puternice. Am nevoie de răspunsuri, iar singurul destul de bătrân, care este precum o bibliotecă umană, se află în partea cealaltă a lumii, căutând un ac magic.... Exact, un ac magic. 

     Draco i-a trimis cu o zi în urmă o scrisoare în care îl întreba importanța călătoriei lui într-un astfel de moment. Când am citit rândurile scrise cu o caligrafie magnifică, credeam că Dumbledore este pus pe glume. Suntem într-un război, iar bătrânul nostru de peste 100 de ani caută exact acul în carul cu fân. 

     A specificat că nu este un simplu ac, acesta reacționează în contact cu sângele meu formând un cerc de protecție, care mă va ajuta în lupta cu Riddle. Nu voi fi nevoită să ating acel demon uman cu o inteligență mult prea avansată, sângele și acul mă vor ajuta, așa cum zice Dumbledore. 

     Crede în lucrurile pe care le faci, pentru că vei ajunge să afli de ce ești în stare, micuța mea. 

    Mami. 

     Mami mi-a spus cu mult timp în urmă, în prima mea zi de școală la Beauxbatons, după ce nu reușisem să mă integrez printre miile de fete aflate acolo, că voi afla de ce sunt în stare. Probabil știa sau poate își juca rolul de mamă iubitoare. 

     Dacă aș vedea-o în momentul acesta lângă mine nu i-aș mai da drumul, ea și tata ar putea fi cheile mele de ajutor. M-au lăsat să mă descopăr singură, au vrut să vadă dacă sunt în stare, dar nu s-au gândit că asta mă va răni. Voiam să aflu de la ei, voiam sinceritatea lor. 

     Narcissa și Lucius sunt prietenii lor de o viață trebuie să știe ce este în neregulă cu mine, dar sunt și ei în aceeași situație- capturați de dușmanul nostru.

     De când stau între acești patru pereți din camera mea încerc să găsesc o soluție să îi salvez pe Narcissa și Lucius. Draco pare să aibă sentimentele oprite, nu l-am văzut plângând sau meditând asupra pierderii părinților săi. În ciuda faptului că există șanse ca aceștia să fie în viață eu am o presimțire sumbră. Nu știu care sunt șansele ca Riddle să îi fi lăsat în viață drept momeală, dar știu că vrea să venim la el, este rândul nostru acum. 

     Am suspiciuni în ceea ce privește acul de care spune Dumbledore, nu pot pricepe cum sângele meu în contact cu metalul acului poate forma o barieră de protejare. 

     Esențele tari se țin în sticluțe mici. 

     Eu. Eu sunt sticluța. Sângele este esența. Ceea ce mi-a spus McGonagall acum ceva timp începe să aibă sens acum. Toate încurajările pe care le-am primit în decursul anilor încep să aibă sens, când le-am auzit doar aveam impresia că le-am înțeles pe deplin, dar acum sunt cât se poate de clare. 

     Fiecare faptă minusculă întâmplată în decursul anilor la Hogwarts îmi arată că toți știau, toți în afară de mine. Profesorii mă ajutau să îmi dezvolt abilitățile, orele petrecute peste program în laboratoare au fost cu un motiv. Cu toții știau că la un moment dat va trebui să mă sacrific pentru ca ei să trăiască? 

      Draco. Al. Mama. Tata. Știau? De aceea Draco nu este afectat? S-a împăcat cu ideea? 

     Nu. 

     Vreau să te țin departe de toate astea, pentru că nu vreau să te pierd. 

     Nu știe. 

     Ei nu pot să știe de atâta timp. 

     Vreau să murim împreună, pentru că ne-am născut împreună.

     Iau o pernă din pat și îmi afund fața în aceasta. Țip cât pot de tare, lăsând toată frustrarea să iasă. M-am săturat să acumulez în mine toate problemele care îmi ies în cale și pe care trebuie să le confrunt de una singură. Vreau o viață normală, îmi doresc o viață ca cea de acum un an, una în care singurele griji sunt notele și relațiile. 

     Aș vrea ca și acesta să fie un vis, dar din păcate este cât se poate de real: părinții mei au murit, Lucius și Narcissa sunt ținuți prizonieri, Mattheo Riddle vrea să distrugă tot ce îi iese în cale, iar eu stau în camera mea de două zile nemișcând nici măcar un deget. Cum pot salva Hogwarts-ul dacă nu mă pot salva pe mine însămi? Nu pot avea încredere în mine- nici eu si nici ceilalți- nu vreau să îi dezamăgesc, dar nu sunt destul de puternică pentru așa ceva. 

     Sunt nevoită să merg la conacul lui Riddle pentru a-i elibera pe Narcissa și Lucius, iar fiul lor- iubitul meu- mă va ajuta.