𝑫𝒐𝒂𝒓 𝑨 𝑳𝒖𝒊 ♡ || 𝐃.𝐌.

"Deci ai fi făcut-o" »ℂ𝕒𝕡.48«

   L-am lăsat să mă ducă în brațe până în locul în care trebuia să ajungem. M-am speriat când am observat că am luat-o prin pădure pe un drum necunoscut mie. 

   Draco mergea lent, nu se grăbea, știa că are tot timpul din lume să își pună în practică ideile care îi străbăteau mintea. Bătăile inimii sale nu băteau domol în ciuda calmului cu care călca pământul de sub picioare. Își ascundea teama într-un mod ciudat, îi puteam vedea fiecare emoție traversându-i chipul și lăsând-o să cadă în jos spre inima lui- acolo unde nu putea să controleze la fel de bine ceea ce i se întâmpla. 

   Ochii îi erau roșii, culoarea cearcănelor îi punea albastrul ochilor în evidență, albastru ce odată era un gri pe care îl asemănam cu o furtună nesfârșită. Sunt aceeași ochi, dar acești ochi au văzut prea multe într-un timp mult prea scurt pentru a putea să mediteze asupra lor. 

   Buzele îi erau ușor crăpate și uscate din cauza frigului de afară, le ținea puțin întredeschise și respira într-un fel sacadat din cauza greutății mele, dar nu se plângea. Îmi era milă de el chiar dacă el a venit cu ideea acestei ieșiri prin pădure. 

   Și-a luat ochii de la drum uitându-se la mine. 

   ── Mai avem puțin, mi-a șoptit de parcă nu voia să audă nimeni. 

   ── Unde mergem? 

   Întrebarea mea a rămas în aerul rece, Draco ignorând-o din nou. 

   Am oftat lăsându-mi capul pe pieptul său. Degeaba pun întrebări dacă nu mi se răspunde. Draco nu este fan al clarității asupra nedumeririi persoanelor apropiate, m-am obișnuit cu toate ciudățeniile lui în timp ce și el a făcut la fel cu ale mele. 

   Țin la el? 

   Da.

   Îl iubesc? 

   Nu știu. 

   Îmi pun întrebarea asta deseori când mă gândesc la ceea ce se poate întâmpla în viitor– în viitorul nostru. Întâmplările petrecute în visul meu m-au făcut să privesc altfel lucrurile din realitatea în care trăiesc. Dacă aș face un pas greșit totul s-ar ruina, totul. 

   Îl iubeam pe Draco acela, dar pe acesta?

   Nu știu. 

   S-a schimbat. 

   Cele 365 de zile în care am fost în ceea ce eu numesc comă indusă, l-au schimbat. Voldemort l-a schimbat, începerea războiului l-a schimbat, eu l-am schimbat. 

   Ațipesc câteva momente în brațele blondului cu ochi albaștrii moment în care îl simt cum se încordează, corpul meu este pus brusc sub presiune din cauza puterii cu care brațele sale mă strâng. Mi-am deschis ochii pentru a mă uita în direcția din care un sunet oribil se auzea. Neputând să țip un sunet gutural a fost tot ceea ce am putut scoate în timp ce priveam terifiată scena din fața mea: trei unicorni erau așezați într-un cerc de dimensiuni uriașe în timp ce trei trei persoane crestau niște semne ciudate pe pielea lor albă. Unicornii se zbăteau și scoteau cele mai oribile sunete pe care le-am auzit vreodată. Sângele lor argintiu era împânzit înăuntrul cercului făcând atmosfera și mai terifiantă. 

   ── D-Draco? i-am spus numele în șoaptă luându-mi ochii de la scena meschină. 

   ── Shhh! mi-a pus degetul său peste buze în timp ce se îndepărta tot mai mult din acel loc. 

   Acei bărbați încă ne însoțeau de la o distanță mai mare, iar atunci brusc mi-am dat seama care era rolul lor– protecție. 

   ── Vreau să aflați cine sunt imbecilii ăia care au omorât unicornii pentru sânge, le-a ordonat Draco celor doi.