Plouă, ciudat
Cum constant
Mă mișc printre perspective
Mă văd tot mai bine, mă pierd în ochii fiecăruia
Și nu e iubire, e mult-spus cunoaștere
De sine.
Mă pierd între momente,
Decalaj de fus orar interminabil,
Ținut de mână și un adio superficial în aeroport,
E frumos să joci pe-a îndrăgostitul
Cu sala plină.
Numere de gimnastică mentală
Lungi ca
aeroportul din Viena,
Mă recunosc și nu mă regăsesc –
E căutarea unui loc de parcare în București,
un Sisif contemporan penibil.
Mă văd clar,
mă bucur că nu mă revăd în ochii tăi.
ce faci când mai ofilește câte-o floare?
și nu plouă?
Haos, pare o politică neobișnuită.
E 1 AM la Izvor, și mi-e greu să mă opresc din vorbit.
Nu mai mă plâng din nimic,
Nu cred că sunt fericit,
dar decât orice,
mai bine uneori nimic.
