Nimeni nu s-a pierdut pe drum,
Nimeni nu a plecat,
Împărțim același pământ încă
Și deși unii nu mai sunt,
Trupul lui Adam e unde a fost trimis.
Nu toți suntem trimiși aici?
Pedeapsa e să trăim aici
Și totuși cheia e moartea, dar cine are curaj?
Mâine "va răsări" același soare,
Dar dacă nu o va face?
Fără soare nu sunt flori,
Dar cine are nevoie de flori de plastic?
Ne mișcăm continuu în jurul luminii
Și nici măcar nu ne dăm seama cât călătorim
Pe an.
Ne mișcăm cu cea mai mare invenție a omului
Si totusi același soare "va răsări".
Oare nu eu sunt mort pentru ca te-am iubit?
Oare nu noi ne turnăm smoală-n suflet
Si o numim cerneală?
Cui îi trebuie scrisori când nu le trimite nimeni?
Viața e mai scurtă decat un ocol în jurul soarelui
Dar nimeni nu înțelege că noi tot aici rămânem
Și de fapt tot ce nu avem e încă aici.
Mă arunc de pe navă, pânzele mele albe sunt in alt ocean
Dacă iubirea e o floare, te rog pune-o intr-un ghiveci frumos
Am să mă învârt în jurul lunii - mereu în umbra soarelui
Așa cum mereu am să mă ascund de propriul creier după suflet.
Mici neuroni mi se plimbă-n inimă, devin robot
Dacă ar fi război te-aș feri de orice glonț,
Pe roboți nu-i doare.. Păcat că nu sunt robot.
