Calc pe cărțile arse-n Alexandrion,
Cu cerneala ce mi se scurge din materia cenușie
Pe foi distruse, scriu toate poeziile de iubire,
Să nu te vadă, să nu te știe.
Îmi descriu ființa nemuritoare,
Și nu văd; doar rama goală dată la licitație,
Ce-mi pare a coșciug din ușa unei debarale.
Propagande moraliste mă conduc pe ultimul drum,
Drum făcut zi de zi, puțin câte puțin.
Iubirea mi-e nas de Sfinx,
Eu – simplu nisip, mă văd în cea mai mică clepsidră
Și n-am unde să curg, sticla e prăfuită,
Nu văd în ce an suntem, dar oamenii se luptă pentru ceva,
Iar când am să termin, vor muri și ei.
Amprente fără semnificație mâzgălesc un aer rece,
S-au spart ferestrele și cioburi au sărit și-au tăiat
Cuvinte scrise pentru tine.
Pierdut într-un labirint fără început și sfârșit,
Corbi râd și îmi scuipă primăverile.
Stație de metrou fără călători,
Scrisori fără abonament nu mai ajung la tine.
