Nu trebuie să ai mantie să fii erou
Dar ce porți dacă ești rău?
Dacă pentru bine e nevoie de sabie, de ciocan
Pentru rău de ce e nevoie?
Uni-și duc crucea, că e soare, că e ninsoare
Doar eu când nu ma vede nimeni.
În ultimul vagon, la cușetă
Cavou supra-etajat, ultimul drum departe de casă
Merg să doarmă gândurile
Și unde nu-i lumină
mi s-a pus privirea,
să se uite.
Am să-mi las crucea-n mijloc de bulevard
Să simt cum durerea altora
Se revarsă asupra durerii mele,
Să crească, să înflorească împreună
În fiecare răsărit, să-mi plângă păsări și copaci
C-am fost, și n-am să mai fiu.
Să treacă armate, să-mi vadă răstignită viziunea,
Să se înfioare,
Că mi-am lăsat tot în spate și-am fugit,
C-am fost laș.
Să iubească de frică, să lupte de frică,
Ca apoi să crească din iubire, să aibă curaj să o facă.
Mi-am lăsat apartamenul cu geamurile deschise
Să doarmă stele în locul meu, sau măcar
Dacă au obosit, să lumineze cărarea din fața blocului
Să-i călăuzească cum pe mine n-au făcut-o.
Un râu și căi ferate adăpostite de poduri,
Atâtea căi de scăpare
Și atâtea motive să mai stai
Și nu m-am gâdit vezi, Doamne,
C-am să plec.
