S-a trezit din propriul coşmar
Unde se făcea că din maestru păpuşar
Devenise cel mai de jos proletar
Lucrând ca actor pe scena din Tartar
Unde viaţa lui era grea şi tot ce avea de făcut
Era să slăvească Sfântu' Altar.
Din lumea lui goală de republicani
Ajunse în mijlocul genţilor de bani
Pe care se bateau astrele de pe steag
Cum se bat barbarii in mare, pe varfuri de catarg.
Proletarii de fapt erau morţi imediat dupa ce veniseră,
Căci războaiele şi ipocrizia o sa domnească incă o eră
Iar viitorul e o notiune abstractă
Prezentul e infinit intr-o gară ce asteaptă o locomotivă întârziată,
Ţinută de trecut fără locuri şi fără o roată.
Dar păpuşarul a avut tupeu
Căci în Olimp, el era zeu
Şi pe o scenă plină de străini
A devenit personaj principal într-o piesă cu anonimi
Unde devenit ce i-a fost dat sa fie
Poet dictator, cu frici, demenţă şi mânie
Furie si iubire pentru un glob inecat in nefericire.
Dar când a condus
Era deja prea târziu căci era aproape de a urca sus,
Iar poemele îi erau atat de şterse
Încât
De dor şi boală
Din zeu a devenit
Doar o piesă în camera ovală.
