Doi actori jucaţi la teatru
Tu şi eu, marea şi uscatul
Pustii şi plini de cruci la căpătâie
Căci o dată cu măştile şi omenirea a murit
Şi-am rămas tu şi eu,
Tu o adevărată zeitate, eu doar un Dumnezeu
Dar de dor.. am venit
Eu - luptător cu morile de vânt
Către tine, persoana care avea în gând
Coborârea Luceafărului din cer,
Nu apariţia unui semenea cavaler
Soldat dăruit pe de-a întregul soartei într-adevar nefaste
Cu armura doar din coaste
Căci tu, singura floare
Mi-ai lăsat înainte de ultimul act
Drept scut o foaie
Drept armă un vârf de pix
Cu care mi-am dus luptele de la '48 până la fix
Ascuns în revoluţia unui întreg sentiment de jale
Asupra căruia necontenit cădea la vale
O naraţiune tolerată ce murea în faţa puterilor marţiale -
Cete de câte unul, doi
Sentimente scoţiene scoase din cimpoi
Purtate prin război ca prin ploaie
Şi nimicite imediat, martinizate
Aşa cum profanul nostru final
S-a terminat in aplauze de carnaval
În timp ce amândoi, două cutii lezate
Dispăream în podea lăsând toată lumina stelelor,
Îmbrăţişaţi şi sugrumaţi de un extaz exterior
Lăsaţi fără vlagă sub un Olimp nemuritor -
Eu care am sperat
Tu care ai uitat.
