M-am ascuns în îmbulzeala din autobuz
M-am aruncat singur între caiete şi printre păpuşi umblătoare
Să mă pierd de pe acum în ninsoare
În omătul făcut din oameni pierduţi spre cer şi căzuţi
Ca şi mine
Înapoi în blocurile-munţi
Sau în străzile-câmpie pe unde vine
O ploaie fără sens,
Căci fără flori nu există vers.
Şi-am uitat la un moment dat
Că nu mai există cer întunecat
Ci o oglindă din nori
În care nu se mai văd nici măcar luptele cu nişte mori.
Şi s-a uitat -
Scurta poveste a unei lumi care s-a stricat
Poveste învăţată şi spusă de vechii profeţi,
Însă nimeni n-a crezut, pentru ca toţi erau perfecţi,
Şi războiul n-a m-ai venit din motive evidente -
Pentru provocarea spălării pe creier au existat medicamente.
Dar tu, m-ai găsit -
Ascuns în mijlocul unui etern eşec,
Într-un cuvânt de vers sec,
Şi m-ai luat din zăpadă în palmă
Ce fulg strâmb transformat în armă
Şi m-ai făcut om de zăpadă
După care, m-ai topit
Şi din cenuşă m-ai făcut cerneală
M-ai rescris pe mâna ta ca pe coală
Şi m-ai strâns.
Iar tu floare m-ai făcut tablou,
Piesă de muzeu făcută-n stilou
Si toţi ascultă cum cântă poezia din tine
În timp ce eu te desenez mereu în mine
Draga mea..
