Am realizat că oamenii nu sunt în consecinţă decât nimic
Aşa că am să conduc toată viaţa un dric
Să-i văd pe toţi ultima oară,
Îmbrăcaţi frumos acompaniaţi de alţi bocitori
Ce i-au preţuit cât o coroană de flori -
Armură peste un pământ străin
Înviat de un strop căzut de vin
În timp ce voi privi această petrecere
Prin retrovizoare privind ca pe o trecere
Spre ceva mai bun
Aşteptând să ajung acolo aruncat de-un tun
Fără să mă vezi -
Plecat pentru perioadă nedeterminată
Într-un alt colţ de utopie împrumutată
Unde poate nu va mai fi nimic
Ci o mare nesfârşită înecată într-un ibric.
Dar îmi e frică căci există doar un dric.
Nu pot fi nici sărbătorit,
Nici conducător de trib
Şi mă sperie că voi fi lăsat în mâinile unui nimic
Drept răsplată c-am dus
Pe toţi departe, poate chiar sus.
