Unde mi-e lumea, unde ești?
Îmbrățișat protectiv
De-o întruchipare rece,
Praful se ridică peste noi.
Unde ești?
M-am scuturat de mine, am ieșit
Și am pășit, încet, în urma mea
Morții-și sapă gropi.
În locuri unde erau flori – acum o floare.
Soarele e o lună rece,
Apusuri albe-mi usucă irisul, raze imaginare
Mi-o iau înainte în timp ce merg,
Pe copaci se lasă ciment moale,
Diminețile sunt așa frumoase!
Ecouri și amintiri, urcă-n autobuz
Și merg spre pierzare.
Nu e nimic viu, nu e nimic mort,
La lumina unui stâlp,
într-un parc
Timpul joacă șah.
Și-am privit in sus.
Uși grele se închideau în spatele conștientului,
Rupeau portative, rupeau timpanele,
Trupu-mi zgâria ușile, încercând să mă salveze,
Și am pășit încet, în fața mea,
Moartea-nvie. Sub un stâlp,
într-un parc
Șah-mat.
