E probabil prea mult sa ne gandim la dezastre
Pe vremea cand nu ne mai perforeaza glontul coastele
Intr-un deceniu plin de oameni culti si inteligenti
Gol de genii si poeti, insa plin de filosofi omnipotenti.
Nu putem sa pomenim de un razboi
Caci relatiile inter-umane sunt momentan in toi
Iar generozitatea si ajutorul
Sunt fapte normale in viitorul nostru.
Insa seara, la fiecare fereastra,
Toti se ascund la colturi de geam
Si cu ochii mari cat o metafora comploteaza
Impotriva propriului sau neam.
Lumini stinse si jocuri de pix pe foaie
Priviri spre cerul plin de ciori
Atarna pe un perete o capodopera greoaie
Ce e numita uneori chiar de noi “mandrul tricolor”.
Nori negrii plutesc in fiecare noapte
Pentru ca gandurile adevarate
Sa nu fie vazute nici de cel de sus
Pe cand cei de jos rad aplaudand razboiul inca nespus.
Ai putea spune ca e un teatru incredibil
Unde se prezinta aristrocratia si un dans oribil
Doar ca scena e cat un pamant intreg
Si scena e un razboi pe care inca il neg.
