Titluri de Articol

60 3 1
                                    

Văd revolta ca pe-o pastilă
Sau ca pe-o religie infailibilă
Unde strada e Dumnezeu
Iar democraţia e Sfântul Duh
Prin care se pogoară fără de trup
Lozinci pe care le-a spus demult un zeu
Ce au devenit rugăciuni chiar şi pentru jucatorii de barbut.
Toţi jucăm la noroc
Şi cu toţii ne ascundem in catacombele de sub bloc
Unde privind la meci, sau poate spre tavanul facut cer
Râdem amar de ce se întâmplă
Cu un dor facut cravată atârnat de guler.
Ar însemna ca străzile sunt pustii.
Că seara nu există decât fantome timpurii,
Razboiul devenind in sinea lui
Un simplu cuvânt in bătaia vântului.
Şi totuşi in fiecare seară eu te caut,
Te fur, îţi scriu,
Şi in fiecare dimineaţă când mă trezesc, te pierd, mă pierd şi sper că n-am să fiu
Doar un visător cu ambiţii de zeu
Ce din cauza dorinţei lui prea mari
Va ajunge amărât şi mercenar -
Ucigând prin poezii si prin eu
O lume ce nu mi-ar duce lipsa,
O mică lume ce n-a prins nici apocalipsa.

Vise TristeUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum