Mă întorc înapoi în 1600
Să distrug de unul singur Unirea,
Fără unire am fi rămas nimic cum suntem acum.
Înapoi în secolul I
Când credința era de necrezut
Apogeul nostru a venit din univers, nu din noi
Soarta a aruncat zarurile
Și tot ea a pierdut.
După un kilometru de perdele
Fețe scoase din buletin
Râd de nevinovăția noastră
Pe o masă plină de caiete
Un testament se scrie singur.
S-a lăsat unui popor întreg
Moștenire aceeași suferință
Și unde e acum credința să ne salveze.
Nu mai e nevoie de noapte să moară speranța
Vând poezii să am bani de taxi
Să plec în 1859.
Istoria se repetă inutil,
Când nu e nimc bine să se repete din nou
Pe ultimul rând am scris iubire
Dar dacă nu-mi apucă pana ultima virgulă?
Răutatea unui trup zidit din fragmente de natură
A făcut pe vâfuri de munte sa nu mai fie zăpadă
Ci doar beton.
Cresc ironic în suflet la toți păduri
Dar tot pe lângă cresc borduri și pavele.
Deageaba e soare după ploaie
Dacă soarele care a fost înainte
N-a adus nici un zâmbet.
Tratate de pace sărbătorite prin războaie mondiale
Am să te sărbătoresc, fericirea mea,
Prin cea mai neagră înmormântare.
