Cu o copilărie care a obligat-o să se maturizeze cu mult înainte de termen, Rain West a căutat să evadeze cât mai departe, însă circumstanțele o obligă să se întoarcă în locul care a distrus-o încet și de la o vârstă fragedă, doar pentru a participa...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
RAIN
O durere cumplită se avântă în vârful capului meu, răspândindu-se precum unde de șoc în fiecare fir de păr.
Cu o strângere de inimă, încerc să mă ridic în șezut, dar o amețeală puternică îmi împiedică inițial mișcarea. Voci confuze, urlete de panică și plânsete se aud din afara camerei în care mă aflu.
Privind în jurul camerei, încerc să analizez locul unde mă aflu. Pereții de un albastru marin emană o senzație de răcoare, dulapul din partea opusă era mare și negru, având o oglindă mare atașată pe ușă. Două noptiere negre completează perfect imaginea patului în care m-am trezit.
Mă ridic cu greu din pat și merg șchiopătând, datorită durerii din piciorul meu drept, până în dreptul singurul geam din încăpere. Draperiile albastre și groase nu lăsau soarele să pătrundă în camera întunecată. Trag cu forță de ele, dar imaginea din fața mea îmi taie respirația. Geamurile erau baricadate cu gratii.
Cu mâinile tremurânde, ating cu grijă fruntea pulsatilă, încercând să-mi alin suferința, dar abia acum realizez că fruntea îmi este bandajată. Mă privesc în oglinda dulapului din stânga mea și observ că nu mai eram îmbrăcată cu hainele cu care eram înainte de accident.
Îmi privesc trupul în oglindă, dar imediat realizez că într-un colț întunecat al camerei se zărește silueta unei persoane, așteptând în tăcere sau poate supraveghindu-mă. Îmi întorc capul speriată spre locul unde se vedea silueta, iar un râs înfiorător îi scapă printre buze.
Palmele sale se lovesc una de cealaltă într-un ritm viguros, lăsând să răsune în încăpere sunetele clare și energice ale aplauzelor. Iese din colțul întunecat, iar fața sa se vedea perfect în lumina difuză din încăpere. Axel.
- Trebuia să-ți vezi fața! Demnă de Oscar!
Se apropie de mine și mă dau un pas în spate, lipindu-mă de dulap.
- Ți-e frică de mine, micuțo?
- Nu.
Răspund sigură pe mine, deși fiecare parte din corpul meu tremura de frică în momentul în care s-a apropiat de mine.
- Vrei să-ți spun un secret, Rain?
Eram lipită la propriu de dulapul ăsta și nu aveam unde să mă dau. Corpul său mare îl presa pe al meu, iar eu încercam din răsputeri să nu-i arăt ce simt cu adevărat. Îmi cuprinde bărbia în mâna sa obligându-mă să-l privesc în ochi.
Zâmbește la vederea fricii din ochii mei și încerc să-mi înăbuș suspinele care voiau să iasă. Se apropie de urechea mea amenințător de mult și îmi șoptește:
- Nu te cred. Îți simt frica de la distanță. Dar nu am de gând să-ți fac nimic, fără acordul tău bineînțeles.
