Cu o copilărie care a obligat-o să se maturizeze cu mult înainte de termen, Rain West a căutat să evadeze cât mai departe, însă circumstanțele o obligă să se întoarcă în locul care a distrus-o încet și de la o vârstă fragedă, doar pentru a participa...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
RAIN
ÎN URMĂ CU O LUNĂ
- Tu ești, nu-i așa? Tu ești fata din poze. Vocea subțire și fragilă a fetei din spatele meu mă face să tresar speriată. Îmi întorc privirea spre ea și rămân șocată de ceea ce văd. Părul său brunet îi ascundea fața, iar lângă ea erau mici picături de sânge, uscate.
- Da. Eu sunt.
- Puteam să jur că te-a adus aici. Nu a mai venit de două zile.
- Poftim?
- Nu a mai venit de două zile la mine. Nu m-a mai atins de două zile.
- Axel te lovește?
Un surâs nervos îi scapă printre buze, iar când își ridică ochii din pământ am parte de un șoc imens. Semăna perfect cu mine. Aceeași ochi, același păr, nas, buze. Semănam atât de mult încât puteai să juri că suntem gemene. Eram trase la indigo.
- Tu ce crezi?
Spune și ridică una dintre mâini la vedere. Acesta era prinsă cu un lanț de podea, iar încheietura fetei era vânătă, la fel ca și brațul său.
- Oh Doamne! De când ești aici?
- Nici nu știu cât a trecut. Săptămâni, luni? Sau poate chiar ani.
Râsul său amar, părea secătuit de puteri. Probabil e deshidratată, flămândă și slăbită. Trebuie să fac ceva. Nu pot să o las aici să sufere sau mai rău, Axel să o omoare. Am încercat să mă apropii de ea și să văd dacă lanțul ăla are lacăt, dar s-a ferit instant. Nu..
- Te-a atins nu-i așa? Axel te-a agresat sexual.
Constat, iar pe chipul ei se citesc aceleași stări pe care le-am avut și eu în urmă cu doi ani. Scârba de propriul corp, dezamăgirea și stima de sine scăzută. Aprobă din cap și simt cum tocmai am primit un pumn în stomac.
- Cum te cheamă?
- Selena.
- Am să te ajut să ieși de aici, Selena. O să-ți trăiești viața departe de monstrul ăsta.
- Și tu? Ce-o să faci?
- O să aștept un miracol. O să aștept ca furtuna mea să-și facă apariția și să mă salveze.
- Furtuna?
- O să înțelegi tu. Acum trebuie să plec, înainte ca Axel să-și dea seama că am intrat aici. Nu-i spune că m-ai văzut, te rog.
Aprobă din cap, iar eu pornesc spre ușa care rămăsese larg deschisă în spatele meu când am intrat. Mă uit în stânga și dreapta cu precauție pentru că nu pot să risc să mă vadă cineva.
Apăs clanța ușii camerei mele, intru, apoi o închid ușor în urma mea. Mă scurg pe ușă până ce fundul meu atinge podeaua și îmi strâng genunchii la piept, lăsând lacrimile să curgă.
