Live the Moment || Louis Tomlinson

Capitolul 30

"After all the things we've been through

I miss everything about you"-Colbie Caillat

Louis' POV

Mi-am dat seama că tristețea nu are nicio culoare, ci mai degrabă e liniștea ce îmi inundă urechile și sunetul inimii mele bătând la 3 dimineața. 

Am învățat că cel mai singuratic moment în viața cuiva este atunci când privești cum toată lumea ți se destramă, și tot ce poți să faci e să te uiți în gol. 

Vi s-a întâmplat vreodată să oftați așa de tare, încât să auziți sunetul sufetului vostru rupându-se în bucățele?    

E ca o durere, durere în fiecare zi. Creierul tău știe că ești un nimic și asta îți cauzează durere. Durerea crește în fiecare celula a corpului tău, ca o boală ce te mănâncă din interior spre exterior. Curând, ești doar o carapace, pentru că nu mai este nimic rămas pe interior. Nicio inimă, nicio gândire, nicio emoție. Doar un corp ce umblă în jur toată ziua, îndurerat. 

Și așa este să te simți ca un nimic.    

Așa m-am simțit eu în ultimele 4 zile din viața mea. 

Așa m-am simțit eu fără îngerul meu, fără Kate a mea. 

Nu mă simt complet fără ea. Fără ea în viața mea, eu sunt un nimic. 

În aceste 4 zile, am fost ținut sub supraveghere ca să vadă dacă totul este bine, și da, corpul meu se vindecă încet și încep să îmi revin.     

Dar spre deosebire de mine, situația lui Kate se înrăutățește. Nu m-au lăsat să o văd. Nu m-au lăsat să mă mișc, dar azi am de gând să merg la ea. Trebuie să o ating. Trebuie să vorbesc cu ea, să îi reamintesc cât de mare nevoie am ca ea să se trezească. 

Am auzit dintr-o dată ușa de la cameră deschizându-se, iar pe ea a intrat un Jason zâmbitor. Știu că era fericit că m-am întors și că sunt bine, și eu sunt fericit de asta, deoarece imediat ce m-am întors el a fost prima persoană care am văzut-o și mi-a spus tot ce a spus că vrea să îmi spună. Mi-a mulțumit și mi-a spus că mă iubește, iar eu i-am reciprocat cuvintele, pentru că este fratele meu.  

-Hei, amice! spune și se așează pe marginea patului, apoi îmi ciufuleste părul, la fel cum făcea când eram mai mici.

-Hei, răspund și îl opresc, apoi îmi dau părul din ochi. 

-Ai niște vizitatori, îmi spune și cuvintele lui mă fac să mă gândesc. Ce alți vizitatori în afară de cei de până acum? Toți prietenii mei au fost prin jur de când m-am trezit. -Haide-ți înăuntru, strigă Jason și imediat pe ușă intră fugind Matty și Danya. 

Am zâmbit instant, văzându-i pe cei doi copii. Nu i-am mai văzut de când ne-am întors din excursia din Austria și sincer să fiu, mi-a fost dor de ei. 

Au venit spre mine și m-au îmbrățișat strâns și chiar dacă mă durea puțin, i-am strâns înapoi la fel de tare. Jason a părăsit încăperea, lăsându-mă singur cu cei doi îngerași. 

-Cum te simți? întreabă Danya, așezându-se pe o parte a mea, iar Matty rămânând pe cealaltă. 

-Mai bine, răspund și le arăt un zâmbet mic, dar sper că ei s-au mulțumit și cu atât.    

-Ți-am adus steaua norocoasă, spune Matty și scoate din buzunar steaua aurie de plastic pe care am găsit-o în jocul acela cu căutarea de comori. 

-Te ajută să te însănătoșești, adaugă Danya și îmi zâmbește, iar eu i-au steaua în mână și mă uit la ea pentru câteva secunde.

-Știu, spun și zâmbesc, învârtind steaua în mână. -Îmi faceți o favoare? întreb și mă uit într-o parte și în alta, să mă asigur că sunt atenți.