Live the Moment || Louis Tomlinson

Capitolul 38

"And I don't need this life

I just need...

Somebody to die for" - Hurts 

Louis's POV

Din ziua în care am fost trădat pentru prima dată, mi-am propus să nu mă mai atașez de alte persoane. Când Kate mi-a frânt inima pentru prima dată, am simțit că nu mai are rost să mă încred în nimeni. Eram convins că toate persoanele la care țin o să se sature de mine și o să mă părăsească, iar în timp ce eu sufăr după pierderea lor, ei își continuă viața fără să se gândească pentru o secundă la mine.  

Când am intrat în grupul lui Carter, m-am lăsat purtat de ură și de dorința de a nu mai simți nimic. Eram vulnerabil și confuz, iar Carter a intrat în viața mea și m-a ajutat să nu mă mai simt așa, dar de asemenea, m-a transformat într-o persoană pe care o urăsc. Faptul că am omorât mai mulți oameni decât pot număra pe degete, și nu am simțit nicio remușcare la majoritate, mă face să mă simt ca un monstru, o persoană care nu mai merită să trăiască.  

Kate este cea care m-a readus la viață, m-a făcut să simt ceva din nou, și ea nici măcar nu și-a dat seama. Când am început să o urmăresc, mi-am ascuns sentimentele în acele scrisori și am pus o masca de piatră. Am construit niște ziduri în jurul meu prin care nimeni nu reușea să pătrundă și mi-am ocupat mintea cu Cogeo și misiuni date de Carter.  

Când m-am întâlnit cu Kate în acel hol, ea a zguduit acel zid și în fiecare zic o făcea mai mult, până când a reușit să dărâme acele ziduri și ea nici măcar nu încerca. Sentimentele ce le aveam pentru ea au fost mai puternice decât zidurile mele.

Din momentul în care am lăsat acele sentimente să aibă control asupra mea, mi-am promis că o să fac tot posibilul să o țin în viață. Când venea vorba de ea, puneam la o parte orice și eram gata să mă lupt cu oricine ca să o protejez.

De aceea, când am văzut-o în brațele celui mai mare dușman al meu, el ținând un pistol la tâmpla ei, am știut că am eșuat. Nu am putut să o țin în siguranță și vina ce o simțeam era atât de puternică încât simțeam cum îmi apasă tot corpul. Lacrimile ce îi curgeau pe obraji și teama din ochii ei au făcut ca o durere să apară în pieptul meu și mă sfâșia pe interior.

Nu am mai fost așa speriat de a pierde ceva în toată viața mea, dar totuși, nimic în viața mea nu a însemnat la fel de mult pentru mine ca ea.

Am încercat să îmi acopăr teama și să îmi ridic acele ziduri înapoi, pentru că nu puteam să par slab în fața lui. Ochii mei fugeau dintr-o parte în alta, încercând să mă gândesc la o cale prin care pot opri dezastrul acesta, dar totul părea fără speranță.

-Drew, nu fă asta, spun pe un ton precaut, iar pentru un moment expresia de pe chipul lui s-a transformat în una compătimitoare, dar știam mai bine de atât. În următoarea secundă, a început să râdă, iar acel rânjet mult prea familiar și-a făcut apariția înapoi pe buzele lui.

-Nu îți poți imagina cât am așteptat momentul acesta, spune el și zâmbetul lui devine unul batjocoritor. –Louis Tomlinson, cel mai bun luptător al lui Carter, chiar aici, în fața mea, prins ca o căprioară rătăcită în fața farurilor.

Am încercat să mă concentrez la orice mișcare făcea, și am făcut un pas în față pentru a îl testa, dar acesta și-a lipit și mai tare pistolul de tâmpla lui Kate, ceea ce m-a făcut să opresc orice mișcare.

-Nu cred că vrei să faci asta, spune el pe un ton veninos. 

-Drew, putem rezolva asta cumva. Nu trebuie să fie așa, spun și îl privesc atent, încercând să îl manipulez, dar știam că asta e o șansă mică, deoarece Drew a fost antrenat de Carter, exact ca și mine, ceea ce îl face la fel de puternic și inteligent.