Live the Moment || Louis Tomlinson

Capitolul 9

"The truth is hiding in your eyes

And it's hanging on your tongue" - Paramore

Kate's POV

-Kate, ce s-a întâmplat? întreabă acesta cu o urmă de îngrijorare în voce. 

Am respirat adânc, revendindu-mi după sesiunea de lacrimi de mai devreme. 

-Nu a mai venit. M-a lăsat să îl aștept până acum. M-a lăsat baltă, asta s-a întâmplat! răspund nervoasă, încă ștergându-mi lacrimile. 

-Eu--- începe el, dar îl întrerup până să apuce să mai zică ceva.  

-Știu..nu e nevoie să îmi mai zici că 'Ți-am spus eu', ai avut dreptate în privința lui. Și îmi pare rău că nu te-am crezut de la bun început, spun asta și îmi ridic privirea, făcând contact cu ochii lui care mă priveau confuzi, îngrijorați, cu milă. Nu am nevoie de mila nimănui. Dar am nevoie de încă o îmbrățișare. 

-Nu aveam de gând să spun asta. Haide aici, spune și își desface brațele pentru a mă îmbrățișa.  

Nu am mai stat pe gânduri că m-am aruncat în brațele lui. Deși de multe ori ne mai certăm, este fratele meu și îl iubesc așa cum este. Mereu are grijă de mine și știu că și el mă iubește chiar și dacă mai tot timpul îl enervez. 

-Sunt o proastă, suspin la pieptul lui. 

Mă îndepărtează pentru a mă privi în ochi. Mă uitam la el, așteptând să spună ce avea de zis. 

-Nu ești proastă...ești doar naivă, spune cu o vace caldă și convingătoare. Am zâmbit la auzul cuvintelor sale. 

-Într-un fel ai dreptate. Sunt naivă pentru că l-am crezut, dar sunt proastă pentru că în timp ce el ce știi pe unde era, eu l-am așteptat ca o fraieră. L-am așteptat o oră, gândindu-mă că poate întârzie, dar el nu a dat niciun semn, spun  cu o voce răgușită, simțind că lacrimile tind să apară iar. 

-Defapt asta nu înseamnă că ești proastă, asta înseamnă că ești îndrăgostită, spune cu un zâmbet ștrengar pe față. Am dat dezaprobator din cap, nefiind de acord cu ceea ce spune. Eu nu m-am îndrăgostit de Louis. Este doar naivitatea mea. Așa-i?  

-Oh taci. Nu-i adevărat, protestez eu râzând, asta provocându-i și lui râsul. 

-Mă bucur că acum râzi, așa vreau să te văd, veselă, spune privindu-mă cu un zâmbet pe față. 

-Mulțumesc, rostesc zâmbindu-i. -Ști că te iubesc, spun strâmbând jucăuș din nas, apoi mă apropii mai mult de el și îi las un sărut pe obraz. 

-Și eu te iubesc pitico, spune și mă trage pentru încă o îmbrățișare, dar suntem întrerupți de sunetul telefonului său. 

-Este Jess, îmi explică după ce se uită la ecran.  

-Și ce mai aștepți. Răspunde-i! îl mustrez râzând. 

I-a răspuns, iar eu în timpul discuției lor m-am așezat pe canapea. Nu mă interesează că sunt udă leoarcă, mă dor picioarele. Mă întind relaxată pe canapea, prefăcându-mă măcar pentru câteva minute că totul e bine și nu s-a întâmplat nimic. Mă simt rănită, dar nu înțeleg de ce mă consum atât. El doar s-a jucat cu mine. Trebuie să nu mă mai gândesc la asta pentru că îmi fac doar rău. 

Mi-am întors privirea spre Niall, care se pare că nu a terminat converastia telefonică cu Jess. M-am uitat ceva timp la el, după care s-a întors cu fața spre mine, parcă vrând să îmi zică ceva. L-am privit curioasă, așteptând să îmi zică ceva, dar nu a făcut-o, a vorbit în continuare cu Jess.