"It's too late to apologize, it's too late" - Timbaland ft. One Republic
Kate's POV
M-am așezat pe o bancă din apropiere, pentru a-l aștepta pe Louis. Afară a început să se facă din ce în ce mai frig. Mi-am ridicat privirea spre cer și am văzut că se innorează. Sper că Louis să nu mai întârzie mult și să mergem odată că o să îngheț aici, deoarece nu mi-am luat nici o geacă.
Louis' POV
Mi-am luat sacoul negru de pe canapea și cheile de pe noptieră, apoi am coborât jos la mașină. Eram pregătit pentru întâlnirea cu Kate. Este 7:45. Pe drum trebuie să mă întâlnesc cu Tyler pentru că are ceva important să îmi spună. Serios acum, băiatu asta numa acum și-a găsit timp de discuții? A spus că mă așteaptă la ieșirea din oraș.Am călcat accelerația încât să ajung repede și să termin treaba cu el ca să ajung la timp la ceas.
Când am ajuns aproape de locul indicat de el, am scăzut viteza și mă uitam prin jur ca să îl găsesc. După două minute de căutare, l-am zărit, dar nu era singur. Mai era împreună cu doi tipi. Am oprit mașina la câțiva metri de ei și m-am dat jos, aranjându-mi tricoul alb pe care îl purtam. Am ales să mă îmbrac nu foarte diferit de stilul meu obișnuit, dar puțin mai elegant. Blugi negri, suflecați jos, un tricou alb, un sacou negru peste și conversele mele all star albe. Mă apropiam cu pași repezi de ei. Tyler s-a întors brusc când m-a văzut și la fel au făcut și cei doi. Am rămas șocat când le-am văzut fețele. Erau acei băieți noi veniți. Tyler este chiar nebun. Ce caută ăștia doi aici?
-Hei frate. În sfârșit ai ajuns, spune Tyler fericit că în sfârșit mă vede.
-Da...am ajuns, spun dând mână prietenește cu el. -De ce mai chemat? întreb întorcăndu-mi privirea spre cei doi, după înapoi la Tyler.
-Louis nu poți să renunți, răspunde el hotărât, făcându-mă pe mine să mă încrunt.
-Tu chiar nu înțelegi? Nu vreau să mai continui așa, ridic tonul, având o privire furioasă îndreptată spre el.
-Noi nu vrem să o urmărești, te vrem acolo pentru altceva, spune tipul șaten, care mă privea insistent.
-Și voi ce treabă aveți? întreb nervos uitându-mă la cei doi din fața mea -Ce mama dracu căutați voi aici? țip la ei. Nu pot să cred că deja m-am enervat așa tare. Trebuie să mă calmez.
-Louis, ei sunt aici să ne ajute. Sunt de la ATF și sunt trimiși din ordinul lu Kristen și Mark. Eu i-am contactat și le-am explicat situația, iar ei vor ca tu să rămâi în echipă sub acoperire, îmi explică Tyler foarte calm. Asta explică situația, dar vreau mai multe răspunsuri
-Noi nu putem intra sub acoperire pentru că am putea fi bănuiți în caz că ceva se întâmplă, dar de la Tyler am înțeles că Carter are mare încredere în tine și nu cred că te-ar suspecta. De aceea vrem să rămâi. În felul acesta o poți apăra și pe ea, continuă explicațile băiatul brunet.
-Okei. Am înțeles. Și sunt de acord, atât timp cât ea e în siguranță, răspund calm, privindu-i pe fiecare.
-Eu sunt Lucas, iar el este Will. Sunt convins că știți și voi povestea lu Mark și Kristen. Ei ne-au spus despre problema lor cu Carter și că sunt convinși că acesta va dori să se răzbune, au spus că în caz că li se va întâmpla ceva, noi doi să avem grijă de copii lor, dar în special de Kate, ascultam atent fiecare cuvânt pe care îl spunea brunetul, numit și Lucas, dar aveam mici suspiciuni. -Ceea ce ne-au mai spus ei a fost să îi urmărim pe ascuns, pentru că dacă vom apărea brusc în viața lor după moarte părinților lor o să pună întrebări și nu vor ca ei să afle despre ceea ce au fost Mark și Kristen, a continuat el explicațile, foarte calm.
CITEȘTI
Live the Moment || Louis Tomlinson
FanfictionAceasta este povestea unei fete numită Kate Horan, care a avut o copilărie frumoasă, dar a ajuns să își trăiască adolescența în întuneric. Ceea ce a reușit să îi deschidă ochii a fost moartea părinților săi. Ea a rămas împreună cu fratele său, Nial...