Live the Moment || Louis Tomlinson

Capitolul 27

[N/A]: Multumesc we♥it si serialul One Tree Hill pentru inspiratia unor citate pe care le-am folosit in acest capitol :)

Ps: Ascultati melodia de la media. Este geniala!

__________

"You keep me alive, on the edge of tonight

Chasing tomorrow, with fire in my eyes." - All Time Low

Kate's POV

Oamenii se pierd atunci când se gândesc la fericire ca fiind o destinație.

Tot timpul ne gândim că într-o zi vom fi fericiți, când o să primim acel job sau mașină, sau acea persoană care va repara totul.

Dar fericirea este o condiție, nu o destinație.

E ca și cum ai fi obosit sau înfometat.

Vine și pleacă, iar asta e ok.

Și dacă oamenii s-ar gândi la ea în felul acesta, ar găsi fericirea mult mai des.

Am realizat că tragedii se întâmplă tot timpul. Dar ce o să facem, să ne dăm bătuți? Să renunțăm? Nu. Știu acum că atunci când inima ți se frânge, trebuie să lupți din răsputeri să te asiguri că ești încă în viață. Pentru că ești, iar acea durere pe care o simți: este viața. Confuzia și frica, sunt acolo să îți reamintească că undeva acolo, este ceva mai bun. Și pentru acel ceva, merită să lupți.

Dar dacă simți că nu poți să lupți singur, asta e ok. Pentru că cu toții avem nevoie de puțin ajutor câteodată. Cineva să ne ajute să vedem frumusețea în lume. Cineva să ne fie alături în momentele de singurătate.

Câteodată stau noaptea în pat, singură, nu plâng, dar mă simt tristă și goală, reluând momente din viața mea și întrebându-mă: De unde a mers totul greșit?

În acele momente, mă simt înconjurată de singurătate și nu îmi doresc nimic mai mult decât acea persoană să fie lângă mine.

Aveam nevoie de el. Îl vroiam în cel mai sincer fel. Îi vroiam buzele, mâinile, brațele. Îl vroiam așa cum oceanul vrea țărmul, mereu atingând și fugind înapoi. Îl vroiam așa cum ploaia vrea să cadă, așa cum soarele vrea să strălucească, așa cum cuvintele vor să fie citite.

De aceea acum, singură pe strada întunecată, tot ce pot să fac este să mă gândesc la el și să îmi doresc atingerea lui, cuprinzându-mă în brațele sale și protejându-mă de orice și oricine.

M-am uitat în jos la telefon și am văzut un nou mesaj primit.

Louis: Unde ești? Niall spune că ai plecat de acasă în mijlocul nopții și încă nu te-ai întors. Sunt îngrijorat. Sună-mă.

Am ezitat pentru un moment, dar într-un final am apăsat pe butonul Apelare, iar el a răspuns instant.

-Iubito, unde ești? Ce s-a întâmplat? întreabă pe un ton plin de îngrijorare, iar eu am încercat să îmi înghit lacrimile.

-Louis, e-eu, încep să spun dar vocea îmi era așa de frântă și tremurândă. -Îmi pare atât de rău, șoptesc și las o lacrimă să îmi curgă pe obraz.

-Iubito, ești bine? Te rog, spune-mi unde ești, spune și aud zgomote pe partea cealaltă a firului. Probababil se îmbrăca, chiar dacă este aproape 2 noaptea.

-N-nu știu, răspund și mă uit în jur. Eram pe o stradă întunecată, nimeni nu era în jur. Eram total singură iar asta mă înspăimânta, dar mă făcea și să mă simt ușurată. Nici măcar nu îmi amintesc cum am ajuns aici, știu că am plecat de acasă deoarece toate gândurile mele mă distrugeau, și am tot mers și mers până am ajuns pe această stradă.