Live the Moment || Louis Tomlinson

Capitolul 21

"I know that it's a little too late

This is everything I didn't say" - 5 Seconds of Summer

Kate's POV

-Kate? aud o voce îngrijorată, pe care aș putea s-o recunosc în orice colțisor al lumii. 

Mi-am întors fața spre el, iar ochii noștrii au făcut contact vizual. Teama se citea clar în ei. Teama că bărbatul acela m-a rănit.  

Nu a mai așteptat nicio secundă și a făcut pașii necesari până a ajuns în dreptul meu. Nu am ezitat, nu m-am gândit de două ori până să îmi înfășor brațele în jurul gâtului său și să îl strâng puternic în brațe. Mâinile lui și-au găsit locul în jurul taliei mele și mă strângea la fel de tare cum îl strângeam eu pe el. Eram lipiți unul de altul în îmbrățișare și îi simțeam bătăile inimii accelerate și respirația agitată.  

Dintr-o dată și-a luat mâinile de pe talia mea și s-a depărtat câțiva centimetrii, asta pentru a-mi prinde fața în mâinile lui catifelate. Am închis ochii pentru un moment și am lăsat ca atingerea lui blândă să mă facă să uit de tot ce s-a întâmplat. 

-Te doare? întreabă îngrijorat, iar eu mi-am redeschis ochii și am văzut că se uită la bandajul de pe capul meu.  

-Puțin, acum sunt mai bine, răspund și zâmbesc scurt, iar el a respirat ușurat. 

-C-ce ți-a făcut? continuă să întrebe, fiind clar speriat de ceea ce i-aș putea zice, dar nu vreau să o fac. 

-Nu vreau să mă mai gândesc la asta. A trecut, nu a reușit să facă ce vroia, așa că vreau să uit ce s-a întâmplat, răspund calmă. Mă surprinde și pe mine faptul că sunt atât de calmă acum, dar am trecut prin prea multe ca să îmi mai bat capul cu asta. 

A inspirat adânc și apoi mi-a zâmbit scurt, sărutându-mi fruntea. Mâinile lui încă erau pe obrajii mei, degetul mare de la una dintre ele maganindu-mi delicat obrazul. Mi-am închis din nou ochii și mi-am lăsat capul puțin într-o parte, lăsându-mă purtată de mâinile lui catifelate. Când i-am deschis, el mă privea atât de intens, părând că se gândește la ceva. 

-La ce te gândești? întreb în șoaptă, vocea mea sunând atât de încet încât nu sunt sigură că m-a auzit. 

-La cât de fragilă ești, la felul în care te-am lăsat să pleci de lângă mine, deși știam că am nevoie să fiu cu tine, răspunde pe un ton blând și încet, făcând inima mea să bată mai tare dint-o dată. -Mă gândesc la ce am făcut, iar Kate aș vrea doar să mă asculți, doar atât îți cer, continuă să vorbească, iar eu în acel moment mi-am reamintit tot ce s-a întâmplat. Nu pot să îmi dau seama cum doar simpla lui atingere, m-a făcut să uit de ceea ce a făcut. 

Am oftat ușor și m-am îndepărtat, lăsându-i mâinile de pe obrajii mei să îi cadă pe lângă corp.  

-Știu că mă urăști, dar-- începe să spună, dar de data asta îl întrerup. 

-Asta e problema Louis! Nu te urăsc, nu te-aș putea urâ niciodată. Te iubesc mult prea mult, dar încă îmi este greu să accept ceea ce ai făcut și să trec cu vederea, îi țip în față, iar el pare surprins de ceea ce tocmai a auzit. -Încă nu sunt pregătită Louis, nu vreau să aud ce ai de zis, îi spun cu o voce tristă și mă întorc cu spatele spre el. Inima mea nu era de acord în privința asta, iar tot corpul meu implora pentru atingerea lui, dar știam că nu pot să îl iert pur și simplu și să mă comport ca și cum nimic nu s-a întâmplat, apoi să am din nou inima zdrobită de către el. 

-Îmi pare rău, șoptește el în spatele meu, iar vocea lui sună atât de îndurerată. Inima mea nu mai putea rezista în felul ăsta, e prea mult.