Live the Moment || Louis Tomlinson

Capitolul 39 (Partea II)

"Take the gun, and count to three" -Rihanna

Kate's POV

-Kate, spune Drew din partea cealaltă a camerei, dar eu nu vroiam să îl aud. Încercam să ignor tot ce se afla în jurul meu și să mă ghemuiesc și mai tare până aș dispărea, dar Drew nu vroia să mă lase în pace.

-KATE! strigă el de data aceasta, iar urechile mele nu mai puteau suporta sunetul voicii lui, dar m-am silit să îmi întorc privirea spre el. –Ia ăștia pe tine, spune și îmi aruncă pantalonii. Cu mâinile tremurânde, am ridicat pantalonii de pe podea și i-am tras pe picioarele mele palide. 

Mi-a făcut semn să mă ridic, iar expresia de pe fața lui era una amenințătoare, așa că nu am riscat să îl enervez deoarece nu cred că corpul meu ar mai putea suporta consecințele. Mi-am strâns mâinile la piept, ascunzându-mi sânii încă descoperiți pentru că restul hainelor erau sfâșiate și aruncate pe undeva prin camera asta.

Drew m-a prins de braț și m-a tras afară din cameră. Imediat ce mi-am ridicat privirea, ochii mei au făcut contact cu a lui Carter, iar el mă privea nemulțumit, ceea ce a făcut un mic zâmbet să apară în colțul gurii mele. Știam că expresia de pe fața lui însemna că Louis nu i-a dat ce vroia, iar asta mă făcea mândră de decizia pe care am luat-o în acel moment.

-Într-un minut o să intri în încăperea aceea și ai timp o oră să faci ce vrei, dar atunci când timpul expiră, trebuie să îmi dai numele celor care v-au ajutat, îmi ordonă el cu o voce sumbră și superioară. Nu i-am dat un răspuns și următoarea lui mișcare mi-a dat de înțeles că nu aștepta unul acum, ci după trecerea acelei ore. Mi-a prins brațul în locul lui Drew și a deschis ușa camerei de lângă cea din care m-au scos. 

În acel moment am simțit cum corpul meu a prins viață dintr-o dată, respirația mi-a devenit din nou neregulată și bătăile inimii mele întreceau limita normală. El era în fața mea, speriat din cale afară și pot să jur că niciodată nu l-am văzut atât de distrus și terifiat ca acum. Ținea în mână o bucată de lemn și părea că ar vrea să atace pe cineva, dar în momentul în care m-a zărit, s-a oprit atât de brusc încât eram speriată că urma să facă ceva prostesc. M-a privit cu ochii înlăcrimați, dar când a văzut cum îmi strângeam mâinile la piept și mâna lui Carter pe mine, buza inferioară a început să îi tremure și dintr-o dată ochii i-au devenit tulburați de furie. A făcut un pas în față, ridicând lemnul să atace, dar până să mai apuce să facă un alt pas aveam deja o armă îndreptată spre capul meu. Am suspinat și l-am privit rugător pe Louis, iar el a strâns din dinți și, ezitant, i-a dat drumul lemnului.  

Știam că Carter nu avea de gând să renunțe la jocurile lui psihopate, așa că nu am fost surprinsă când și-a coborât mâna pe spatele meu și a încercat să mă îmbrățișeze, cealaltă mână fiind pe obrazul meu. Uram cum tot ce făcea era ca să îl tachineze și să îl provoace pe Louis, așa că am încercat să mă îndepărtez cât mai mult de el.  

 -Știi ce ai de făcut, îmi șoptește la ureche și se îndepărtează, dar nu înainte să îmi lase un sărut grețos pe frunte. –E în regulă, e în regulă, spune într-un mod batjocoritor și încearcă să îmi mângâie obrazul. Tot corpul meu tremura de la atingerea lui, într-un mod groaznic și dezgustător, dar ceea ce mă durea și mai tare era să văd privirea de pe fața lui Louis. Știam ca se simțea neputincios și se ura pe el însăși că nu putea să facă nimic să mă ajute, iar furia ce clocotea în el se vedea clar pe fața lui și cum avea impulsul să sară să îl atace pe Carter.

Am expirat ușor când s-a îndepărtat de mine și a trecut în spatele meu, împingându-mă în față spre Louis. Abia îmi mai simțeam picioarele, așa că m-am prăbușit în brațele lui, atașându-mi brațele după gâtul lui, iar mâinile lui erau înfășurate în jurul corpului meu fragil într-un mod protector. Mă țineam de el disperată, de parcă era singurul lucru din lumea asta ce mai putea ține toate bucățile din mine împreună, și așa și era.