Live the Moment || Louis Tomlinson

Capitolul 6

"Cause I don't know where you're going

But do you got room for one more troubled soul" - Fall Out Boy

Kate's POV

Am coborât la mașină și am intrat pe locul pasagerului, iar Louis s-a așezat la volan. Acum mă simt prost că am țipat așa la el. A pornit mașina și am văzut cum începe să se deplaseze. Mi-am întors privirea spre el, văzând că privea nervos în față cu mâinile încordate pe volan.  

-Scuze, șoptesc nesigură, sperând că m-a auzit.  

-Pentru ce? întreabă el ațintindu-și priviriea rece asupra mea. 

-Pentru ceea ce ți-am zis, că am țipat la tine, nu am vrut să sune așa, spun lăsându-mi capul în jos. 

-Nu-i nimic, spune repede și își întoarce privirea înapoi la drum. 

-Louis...cât e ceasul? întreb gândindu-mă la Niall, care acum probabil era îngrijorat. 

-Ahm..cred că 3, răspunde apăsând ușor mai tare pe accelerație, viteza mărindu-se, dar chiar nu aveam chef să pomenesc de asta. 

-Ah...cred că voi avea de dat niște explicații acasă, spun dându-mi ochii peste cap frustrată. 

-Ce îi vei spune? întreabă el, asta făcându-mă și pe mine să mă pierd. 

-Chiar nu știu. Nu pot să îi spun că m-am drogat din nou, răspund lăsându-mi capul pe spate pentru a mă gândi la o minciună bună, dar nu aveam niciuna. 

-Păi spune-i că te-am dus acasă la mine, că prietenul meu este doctor, spune el frecându-și ușor ceafa cu palma dreaptă, fiind cu ochii spre mine. 

-Și dacă întreabă ce am avut? spun uitându-mă insistent la el. 

-Ai avut....o cădere de calciu și ți-a dat niște medicamente și ți-a trecut. spune strâmbând din nas ușor, cu siguranță ideea venindu-i pe moment.

Am aprobat din cap, apoi mi-am întors privrea spre geam. Așa am stat tot drumul, fără să mai vorbim ceva. Ajunsă în fața casei mele m-am uitat încă o dată la Louis, care părea nesigur, dar m-am întors și m-am dat jos din mașină. Am început să merg spre ușa casei, dar vocea lui m-a oprit. M-am întors, văzându-l pe Louis cum se apropia de mine. Îmi zâmbea ștrengar, asta făcându-mă pe mine confuză. 

-Mâine la 8 ieșim în oraș, dar nu pot să te i-au de acasă, spune privindu-mă intens în ochi. 

-Okei. Dar ieșim ca prieteni, spun puțin nesigură pe cuvintele mele. 

-Ne vedem la ceasul mare din centru. Am o surpriză pentru tine, ezită el să aprobe ceea ce am zis eu mai înainte.

-Bine, spun și zâmbesc, un zâmbet tâmp de fericire, care nu știu de ce îl am. 

-Să te îmbraci cu ceva negru, îți stă bine așa, spune și mă privește pervers. 

Mi-am dat ochii peste cap și m-am întors spre casa mea. Am deschis ușa nesigură, apoi m-am uitat încă o data în spate, văzând mașina lui Louis cum se îndepărtează. Am tras aer în piept și am intrat în casă. Mi-am lăsat geanta să cadă pe parchetul din fața livingului și am intrat, văzându-l pe Niall pe canapea. Și-a întors repede privirea spre mine, apoi a zâmbit subtil. S-a ridicat de pe canapea, venind spre mine și îmbrățișându-mă. 

-Doamne ce mă bucur că ești bine, spune încă ținându-mă strâns la pieptul său. 

-De ce te-ai speriat așa tare, doar eram cu Louis? spun despărțindu-mă ușor de el.