Live the Moment || Louis Tomlinson

Capitolul 33

[N/A]: Okay, capitolul acesta este mai simplu, nimic important nu se întâmplă. Am încercat să fie ceva mai relaxant și simplu, fără atâta dramă. Așa va fi și următorul capitol :) Hang on, căci partea interesantă o să vină în curând.

"I don't wanna let it burn in the city lights, and make the same mistakes

I don't wanna waste it, don't wanna waste the night" - 5 Seconds Of Summer

Kate's POV

Să fiu sinceră, nu am crezut că până voi îmbătrâni îmi va fi așa greu să mă ridic din pat.

Mă simt ca o femeie însărcinată în luna a 8-a, din cauza durerii ce îmi zvâcnește în abdomen de fiecare dată când încerc să mă ridic din pat.

Cu timpul, durerea s-a mai diminuat. Louis a fost în fiecare secundă lângă mine ca să mă ajute în caz de ceva.

După 4 zile lungi în spital, am fost în sfârșit externată.

Doctorul mi-a recomandat ca cel puțin o săptămână sau două să mă odihnesc și să nu mă forțez, așa că Louis m-a făcut să stau în pat mai toată ziua.

De 3 zile stau la Louis și Jason acasă, iar ei toți s-au asigurat că sunt bine în fiecare secundă, dar câteodată poate deveni enervant.

În dimineața asta, m-am trezit mai devreme deoarece l-am simțit pe Louis ridicându-se din pat.

După o săptămână am reușit să îl fac să meargă înapoi la școală, deși a fost ezitant la început, după toate rugămințile mele a acceptat.

Se apropie sfârșitul anului, iar noi trebuie să ne pregătim de examene, fiind ultimul nostru an de liceu.

Mai sunt încă 3 săptămâni, iar dacă recuperarea mea merge bine, o să reușesc să prind ultimele 2 săptămâni și să dau examenele o dată cu ceilalți.

În timp ce Louis s-a dus la duș, eu am hotărât să mă ridic din pat, dar universul nu a fost de acord cu mine.

M-am ridicat în șezut și m-am împins cu brațele în sus, iar atunci când aproape am reușit să mă ridic, am simțit o durere puternică în abdomen. Picioarele mi s-au transformat în gelatină și am căzut pe podea.

Nu știu sigur dacă zgomotul făcut de căzătură sau țipătul de durere ce mi-a scăpat l-a făcut pe Louis să vină în fugă în cameră, dar în câteva secunde el a fost deja în dreapta mea cu o expresie îngrijorată pe față.

-Iubito, ești bine? Ce s-a întâmplat? întreabă frenetic, privindu-mă atent ca să vadă ce mă doare.

-Sunt bine, sunt bine. Doar o mică durere, îi răspund și deși a fost mai mult decât o mică durere, nu vroiam să se îngrijoreze.

În săptămâna aceasta, de când m-am trezit, Louis a fost foarte îngrijorat în fiecare secundă. Nu îl învinuiesc, doctorul a zis că se poate să mai fie probleme și să fiu atentă în săptămânile acestea.

M-a ajutat să mă ridic de pe jos și am observat că încă nu e gata și în câteva minute trebuie să plece la școală.

-Îmbracă-te! Eu mă descurc până în bucătărie, îl liniștesc eu, iar el îmi sărută fruntea și începe să se îmbrace, fără să mai protesteze.

I-am spus ca vreau să se concentreze pe școală, deoarece vreau să luăm cu toții examenele. La fel și Niall, care este la fel de îngrijorat ca Louis. Mă sună de 3 ori pe zi, în fiecare zi.

Mă bucur să văd cât de mult le pasă, dar câteodată poate deveni copleșitor.

Am coborât în bucătărie, unde l-am văzut pe Jason sorbind din cafeaua sa.