Live the Moment || Louis Tomlinson

Capitolul 39 (Partea III)

"Hold me now,

'Til the fear is leaving,

I am barely breathing." -RED

Zgomotul scos de armă se repeta în mintea mea neîncetat, iar corpul meu era total paralizat. Respirația îmi era neregulată și greoaie, iar inima aproape că îmi mai bătea, de parcă pentru câteva secunde corpul meu s-a oprit din a mai funcționa.

Abia mai simțeam ce se întâmplă în jurul meu. Tot ce am putut să simt a fost cum Drew mi-a imobilizat corpul cu brațele sale și mi-a smuls arma din mâna tremurândă. Cu toate astea, privirea mea nu putea să se desprindă de expresia șocată de pe fața lui Louis. Aș fi vrut să pot face ceva, dar până să apuc să ies din transa în care eram, oamenii lui Carter au intrat în cameră și alte arme erau din nou îndreptate spre noi. Eram împăcată cu decizia ce am luat-o și măcar dacă era să murim, știam că nu eu am apăsat trăgaciul armei care i-a luat viața lui Louis.

Dar chiar și dacă eu eram pregătită pentru ceea ce credeam că vor fi consecințele, Drew pur și simplu nu vroia să renunțe.

-Lăsa-ți armele jos, le comandă Drew și se pune în fața mea într-un mod protector, ceea ce m-a surprins total. Mă așteptam ca Drew să fie cel care ne omoară pentru glonțul din inima lui Carter, dar nu înțeleg motivul pentru care ne-ar apăra.

-De ce te-am asculta pe tine? spune unul dintre bărbați și își întoarce privirea spre corpul însângerat a lui Carter ce zăcea pe podeaua camerei.  

-Pentru că de acum încolo eu sunt șeful vostru, explică Drew, iar unii dintre bărbați au lăsat armele jos confuzi, pe când alții păreau amuzați deoarece nu îl credeau. –Vorbiți cu avocatul lui să vă arate testamentul lui. Carter m-a făcut proprietarul de drept al tuturor afacerilor lui după moartea sa.

Și în acel moment mi-am dat seama că an doborât un monstru doar ca altul să se ridice în locul lui.  

***

Imediat după ce oamenii lui Carter l-au acceptat pe Drew ca lider, acesta i-a pus să mă încuie înapoi în acea cameră, legată de gratii. Corpul îmi este amorțit, dar asta poate fi un lucru bun, deoarece nu mai simt durerea rănilor. Aș vrea ca durerea ce încă o simt în interiorul meu sa amorțească la fel, dar pare că nu vrea să mă părăsească.

În tot timpul în care am stat închisă, am încercat să mă gândesc la posibilele motive pentru care Drew nu ne-a omorât până acum, dar nimic nu avea sens. Corpul îmi era într-un mod constant de panică, neștiind la ce să mă aștept. Cu Carter la conducere era ușor de înțeles, deoarece știam că el vrea să mă vadă moartă din cauza părinților mei, iar pe Louis vroia să îl pedepsească pentru că l-a trădat. Cu Drew este o altă poveste, deoarece înțeleg ura lui pentru Louis, dar simt că nu vrea să meargă prea departe, așa cum era Carter dispus să facă pentru simpla lui satisfacție. 

Am auzit ușa deschizându-se și mi-am întors încet capul ca să văd cine este. Același sentiment de panică mi-a învăluit corpul, dar am afișat din nou acea fațadă. Drew m-a privit gânditor, expresia lui fiind una încruntată și nehotărâtă, iar eu nu înțelegeam ce mai așteaptă.

-De ce nu ne-ai omorât încă? întreb eu pe un ton nonșalant și eram îngrozită de cât de detașată eram de situație, de cât de ușor vorbeam despre acest subiect.   

-Cine spune că vreau să vă omor, răspunde el și ridică din sprâncene cu curiozitate. Nu puteam să îmi dau seama dacă este serios sau încă se joacă cu mintea mea deoarece eram complet epuizată de toată tortură fizică și mintală. Nu îmi venea să cred că el s-ar gândi să ne dea drumul deoarece ar fi un risc prea mare pentru el. Știe că Louis îl vrea mort pentru ce mi-a făcut și dacă i-ar da drumul, acesta și-ar dedica viața împlinirii acestui scop.